Şi-a decapitat concubina, în faţa copiilor

Eveniment şocant în judeţul Bacău. Un bărbat, orbit de gelozie, şi-a decapitat concubina în faţa celor trei copii ai femeii. Cei mici au stat peste o oră singuri în casă, cu mama lor moartă lângă ei.
Economica.net - D, 18 dec. 2011, 13:36

După ce a băut în discotecă, până la miezul nopţii, bărbatul s-a dus acasă la femeie. Cei doi se despărţiseră de câteva zile.

El susţine că femeia ar fi fost acasă cu un alt bărbat, pe care însă nu a apucat să-l vadă pentru că a fugit.

Orbit de gelozie, a lovit-o de mai multe ori. Femeia a încercat să fugă, dar a prins-o şi a ucis-o.

„Înţeleg că-s criminal şi-am greşit. Dar ce să fac de-acuma?”, a spus bărbatul.

„Nu-ţi pare rău de copii, rămân singuri? „Păi îmi pare…”

„Este o imagine terifiantă, cu gâtul secţionat, aproape decapitat, încăperea stropită cu sânge”, a declarat, pentru România TV, doctorul Cristina Botezatu, de la Ambulanţa Bacău.

Mama bărbatului spune că se aştepta de la el să facă un gest necugetat.

„Eu mă gândeam că se spânzură el că a zis că-l arde la inimă. Nu putea să steie fără ea”, a declarat mama femeii.

Bărbatul a fost reţinut şi riscă până la 20 de ani de închisoare omor deosebit de grav.

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...