Hidroelectrica a bugetat pe următorii patru ani 1,4 miliarde de euro pentru investiții în modernizare, retehnologizare și achiziții

Directorul general al companiei Hidroelectrica, Karoly Borbely, a anunțat astăzi că societatea pe care o conduce a alocat pe următorii patru ani 1,4 miliarde de euro pentru investiții în modernizare, retehnologizare și achiziții.
Cristian Negrei - lun, 05 aug. 2024, 19:13
Hidroelectrica a bugetat pe următorii patru ani 1,4 miliarde de euro pentru investiții în modernizare, retehnologizare și achiziții

Karoly Borbely a fost astăzi împreună cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o vizită o vizită de lucru la Hidrocentrala Porțile de Fier I, una dintre cele mai importante unități de producție de energie electrică din România.

Borbely a prezentat principalele proiecte de investiții în curs, precum și perspectivele de dezvoltare ale companiei. Discuțiile s-au axat pe importanța menținerii unui sistem energetic robust și durabil, pe rolul hidroenergiei în asigurarea securității energetice a țării precum și contribuția Hidroelectrica la tranziția producției de electricitate către surse regenerabile, potrivit unui comunicat al companiei.

Oficialitățile au vizitat hidrocentrala și au discutat despre proiectele de modernizare aflate în desfășurare, menite să crească eficiența operațională și să reducă impactul asupra mediului. De asemenea, s-a discutat despre planurile de extindere a capacităților de producție prin utilizarea celor mai noi tehnologii în domeniul energiei regenerabile.

„Suntem onorați de parteneriatul cu autoritățile guvernamentale și mândri de contribuția semnificativă a societății noastre la mixul energetic al României. Avem planuri mari de investiții în modernizarea și diversificarea capacităților de producție, cu un accent puternic pe sustenabilitate și inovație.

Compania noastră a alocat pe urmatorii patru ani un buget de 1,4 miliarde de euro pentru investiții în modernizare, retehnologizare și achiziții.

Am dublat bugetele de mentenanță pentru fiecare centrală hidroelectrică, dar știți foarte bine că sunt proceduri și termene legale de achiziție, sunt multe provocări, însă căutăm să gasim soluții împreună cu întreaga echipă de la Hidroelectrica.

Anul acesta am mărit foarte mult ritmul investițiilor în toată compania. Am aprobat documentația tehnică și în curând va ieși pe SEAP pentru transformatoarele necesare la Porțile de Fier. Valoarea de achiziție a transformatoarelor de mare putere la Porțile de Fier este de 119 milioane de lei, documentația pentru această achiziție fiind deja finalizată, urmând licitația si implementarea până în anul 2028. Suntem în curs de finalizare cu lucrările la butucul hidroagregatului aflat la Reșița și avem ca termen 14 februarie 2025 pentru a da în funcțiune HA1”, a declarat Karoly Borbely.

Hidrocentrala Porțile de Fier I, inaugurată în 1972, este una dintre cele mai mari construcții hidrotehnice de pe fluviul Dunărea, cu o putere instalată de 1.166,4 MW și o capacitate de producție anuală de aproximativ 5,4 TWh. Aceasta include o baraj cu o lungime de 1.278 metri și 12 turbine Kaplan (6 dintre acestea fiind operate de Hidroelectrica), fiind un element esențial în sistemul energetic al României și contribuind semnificativ la producția de energie electrică și la gestionarea apelor fluviale. În anul mediu hidrologic, centrala hidroenergetică Porțile de Fier I asigură cca. 10% din necesarul de consum național.

Te-ar mai putea interesa și
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
Volkswagen Autovehicule Comerciale începe electrificarea gamei California prin lansarea modelului ID. California Cruise, prezentat în premieră mondială la Caravan Salon 2026 din Düsseldorf.......
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Cu afaceri stagnante în 2025 față de 2024, retailerul spaniol de fashion Inditex, cu branduri precum Zara, Pull&Bear, ...
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
Industria de outsourcing întră în era AI. Cât de pregătită este România
România se află pe ultimul loc între statele din Europa Centrală și de Est, dar pe locul 13 la nivel mondial al celor ...
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că ...