Dronele doborâte în România ar fi de proveniență rusească. Miruță: Este pentru prima oară când doborâm astfel de drone

Cele două drone doborâte în spațiul aerian al României ar fi de proveniență rusească, de tip Geran-4, potrivit ministrului interimar al Apărării, Radu Miruță. Aparatele de zbor ar fi fost echipate cu motoare turbopropulsoare și ar fi atins viteze de aproximativ 450 km/h.
Mediafax - D, 18 oct. 2026, 15:42
Dronele doborâte în România ar fi de proveniență rusească. Miruță: Este pentru prima oară când doborâm astfel de drone

Miruță a explicat, duminică, într-o conferință de presă, că viteza și caracteristicile celor două drone indică faptul că ar putea fi vorba despre un model rusesc care nu a mai fost doborât până acum de Armata Română.

„Dacă până acum erau drone pe care le știam foarte bine și care zburau cu 150-170 km pe oră, ați văzut probabil în spațiul public, de două-trei săptămâni, discuții despre drone cu motor turbopropulsor, acele drone care au o rază de 800-900 km și care zboară aproape cu viteza unui avion de vânătoare”, a explicat ministrul, citat de Mediafax.ro.

Acesta a precizat că dronele doborâte au zburat cu aproximativ 450 km/h, ceea ce sugerează că ar putea fi aparate de tip Geran-4.

„Zburau cu 450 km pe oră cele de aseară, ceea ce ne duce cu gândul că au fost drone Geran-4, de proveniență rusească, cu turbopropulsor. Este pentru prima oară când doborâm astfel de drone”, a declarat ministrul interimar al Apărării.

Dronele rusești, mult mai rapide decât cele interceptate anterior

Potrivit lui Miruță, noul tip de dronă reprezintă o provocare diferită pentru sistemele de apărare aeriană, întrucât viteza sa este considerabil mai mare decât cea a aparatelor întâlnite anterior.

Ministrul a explicat că, în cazul dronelor mai lente, avioanele de vânătoare reprezentau o soluție de ultimă instanță, deoarece acestea puteau fi interceptate și de la sol.

„Pentru astfel de drone, avioanele de vânătoare au o caracteristică mai dedicată și s-a demonstrat aseară că și aceasta funcționează”, a precizat acesta.

Citește mai multe pe Mediafax.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Veste bună pe Dunăre: Debitul la intrarea în țară începe să crească, dar rămâne încă la o treime față de media obișnuită
Veste bună pe Dunăre: Debitul la intrarea în țară începe să crească, dar rămâne încă la o treime față de media obișnuită
Debitul Dunării la intrarea în ţară, pe secţiunea Baziaş, va fi în creştere uşoară pe parcursul zilei de duminică, la 1.300 m3/s, de la 1.250 m3/s, sâmbătă, sub media multianuală a......
Mai multe aeroporturi din estul Poloniei au fost închise, în urma celor 76 de atacuri cu rachete rusești asupra Ucrainei din ultima săptămână
Mai multe aeroporturi din estul Poloniei au fost închise, în urma celor 76 de atacuri cu rachete rusești asupra Ucrainei ...
Forțele Armate Poloneze au anunțat duminică faptul că au luat măsuri preventive legate de atacurile cu rachete rusești ...
Schimbare istorică pe piața luxului mondial: Chinezii renunță la produsele noi de la LVMH sau Hermès și trec masiv la articole second-hand
Schimbare istorică pe piața luxului mondial: Chinezii renunță la produsele noi de la LVMH sau Hermès și trec masiv ...
În contextul în care economia chineză se chinuie să îşi revină după pandemie, chiar şi marii producători mondiali ...
VIDEO Mândrie industrială românească: Un nou tractor fabricat în România de IRUM, la Reghin
VIDEO Mândrie industrială românească: Un nou tractor fabricat în România de IRUM, la Reghin
IRUM Reghin, singurul producător român de tractoare agricole și forestiere, a lansat la München TAF-X Combi, un nou concept ...