Ucraina se va putea aproviziona cu gaze naturale din UE

Ucraina, foarte dependentă de gazele naturale din Rusia, va putea să se aprovizioneze din Uniunea Europeană, a afirmat miercuri, la Kiev, comisarul european pentru programare financiară şi buget, Janusz Lewandowski, citat de AFP.
Economica.net - mie, 26 mart. 2014, 21:44
Ucraina se va putea aproviziona cu gaze naturale din UE

‘Am ajuns la o înţelegere privind posibilitatea de a furniza Ucrainei gaze naturale din Slovacia şi apoi din Polonia şi Ungaria’, a declarat Janusz Lewandowski agenţiei poloneze PAP.

‘Este un prim acord foarte important pentru securitate’, a subliniat comisarul după ce a participat miercuri la o şedinţă a guvernului de tranziţie de la Kiev.

Gazele naturale importate din Rusia reprezintă majoritatea din consumul Ucrainei. În 2006 şi 2009, conflictele dintre Kiev şi Moscova au provocat întreruperi în livrările de gaze naturale din Federaţia Rusă spre Uniunea Europeană.

În acest an, Gazprom a ameninţat că va suspenda furnizarea în cazul în care Kievul, confruntat cu grave probleme financiare, nu îşi va achita datoriile acumulate în ultimele luni.

Cele două ţări negociază în prezent un preţ al gazelor naturale care se va aplica de la 1 aprilie, iar autorităţile ruse au făcut cunoscut că intenţionează să sisteze reducerile acordate Kievului, inclusiv plata pentru utilizarea bazei navale de la Simferopol, în Crimeea, alipită de curând la Rusia.

Guvernul ucrainean a prevenit marţi Federaţia Rusă că va refuza să importe gaze naturale la preţul pe care aceasta îl cere.

Kievul a decis miercuri să adopte o drastică şi impopulară măsură de majorare a preţului la gazele naturale furnizate populaţiei pentru a obţine un ajutor financiar din partea FMI care să îi permită să scape de faliment.

 

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...