Autostrada Moldovei A7: Se va circula pe cei 82 de kilometri de la Buzău la Focșani în această toamnă – Grindeanu

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a prezentat miercuri calendarul inaugurărilor pe tronsonul Buzău - Focșani al Autostrăzii Moldovei A7. Astfel, în octombrie și noiembrie urmează să fie date în trafic loturile ce însumează 82 de kilometri.
Anemona Andone - mie, 07 aug. 2024, 13:26
Autostrada Moldovei A7: Se va circula pe cei 82 de kilometri de la Buzău la Focșani în această toamnă - Grindeanu

„Cele patru loturi dintre Buzău – Focșani sunt la 82% medie”, a transmis șeful Transporturilor aflat în vizită pe A7, împreună cu premierul Marcel Ciolacu.

 

Acesta a menționat că în toamnă urmează să fie inaugurați toți cei 82 de kilometri ai tronsonului Buzău – Focșani, construit de UMB.

a7

„Lotul 1 și 2, adică de la Buzău la Râmnicu Sărat, mai puțin podul (peste Buzău – n.r.), și lotul 4, cel din jurul Focșani-ului, acea cocoașă, vor fi date în circulație undeva la jumătatea lunii octombrie. Diferența, adică podul de aici, și lotul 3, undeva pe finalul lunii noiembrie. Deci, așa cum a anunțat și primul ministru, se va circula pe cei 82 de kilometri în această toamnă”, a menționat ministrul Transporturilor.

A7 Buzău – Focșani, printre promisiunile lui Umbrărescu pentru 2024

Grupul UMB va finaliza anul acesta lucrările la tronsonul 4 (31,82 km) al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), la Drumul Expres Brăila – Galați (10,77 km) și la Autostrada A7 Buzău – Focșani (82,44 km), potrivit declarațiilor din primăvară ale omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, care controlează cel mai mare grup românesc din domeniul construcțiilor de drumuri. Pasionații de infrastructură au început deja pariurile dacă UMB va reuși să finalizeze anul acesta 125 de kilometri de autostradă și drum expres.

Te-ar mai putea interesa și
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la încheierea procesului verbal de recepție privind execuția lucrărilor de......
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...