Suporterii Universităţii Cluj au cerut demisia antrenorului Ionuţ Badea

Sute de suporteri ai echipei Universitatea Cluj s-au adunat în faţa vestiarelor şi îi cer demisia antrenorului Ionuţ Badea, după ce "şepcile roşii" au remizat în meciul cu formaţia CS Mioveni, scor 2-2, din etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii I.
Economica.net - D, 18 dec. 2011, 19:21

Aproximativ 300 de suporteri ai echipei Universitatea Cluj s-au adunat în faţa vestiarelor şi îi cer demisia antrenorului Ionuţ Badea. În plus, fanii clujeni îl înjură pe atacantul Gabriel Machado care le-a arătat semne obscene în momentul în care a fost schimbat, potrivit Mediafax.

Echipa Universitatea Cluj a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 2-2 (0-1), cu formaţia CS Mioveni, într-un meci din etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii I, în care arbitrul Viorel Cojocaru a eliminat trei jucători. Golurile gazdelor au fost marcate de Claudiu Niculescu, în minutele 54 şi 70, ultimul din penalti, în timp ce pentru oaspeţi au înscris Ayza ’39 şi Olteanu ’56.

Florian Walter a declarat, săptămâna trecută, la puţin timp după încheierea partidei cu FC Vaslui, că Ionuţ Badea este demis din funcţia de antrenor al echipei clujene. Walter i-a imputat tehnicianului şirul de rezultate negative şi jocul echipei din repriza secundă a partidei cu gruparea moldavă.

Miercuri, conducerea clubului Universitatea Cluj a anunţat, pe site-ul oficial, că antrenorul Ionuţ Badea va continua pe banca tehnică a grupării ardelene.

Te-ar mai putea interesa și
Primark a deschis un nou magazin în România, o investiție de 10 milioane de euro. Ce urmează pentru gigantul din retail până în 2027
Primark a deschis un nou magazin în România, o investiție de 10 milioane de euro. Ce urmează pentru gigantul din retail ...
Primark, retailerul internațional de modă, a deschis oficial cel de-al cincilea magazin din România la ElectroPutere Mall din Craiova, în urma unei investiții de peste 10 milioane de euro.......
Calea ferată Ploiești – Focșani: CFR SA a lansat licitație pentru reabilitarea unui tronson de 17 kilometri
Calea ferată Ploiești – Focșani: CFR SA a lansat licitație pentru reabilitarea unui tronson de 17 kilometri
CFR SA a lansat licitație pentru reabilitarea secțiunii Ploiești Triaj – Valea Călugărească din cadrul liniei de ...
„Autostrăzi” pentru camioane electrice şi bancuri de testare pentru vehicule autonome – promovate de UE
„Autostrăzi” pentru camioane electrice şi bancuri de testare pentru vehicule autonome – promovate de ...
Uniunea Europeană a lansat luni, în cadrul Consiliului Transporturi de la Luxemburg, noi iniţiative pentru a accelera ...
Marea Britanie – Guvernul reexaminează contractul NHS cu Palantir, pe fondul presiunilor de a recurge la clauza de reziliere
Marea Britanie – Guvernul reexaminează contractul NHS cu Palantir, pe fondul presiunilor de a recurge la clauza de ...
Guvernul britanic întreprinde o analiză aprofundată a contractului încheiat de Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) ...