Liderul nord-coreean Kim Jong-il a murit. Guvernul sud-coreean, în stare de alertă VIDEO

Liderul nord-coreean Kim Jong-il, care avea probleme de sănătate de mai mulţi ani, a murit sâmbătă, iar fiul său Kim Jong-un a fost desemnat pentru a-i succede, a anunţat luni presa oficială a regimului comunist.
Economica.net - lun, 19 dec. 2011, 05:49

Liderul nord-coreean, în vârstă de 69 de ani, a decedat din cauza unei „mari epuizări mentale şi fizice” la 17 decembrie, la ora locală 8.30 (1.30, ora României), a anunţat Agenţia centrală de presă coreeană (KCNA), agenţia oficială nord-coreeană.

Kim, a cărui mobilitate era redusă din 2008 când a suferit un accident cerebral, a decedat din cauza unui „infarct miocardic sever şi a unei crize cardiace”, în trenul său, în timpul uneia dintre deplasările sale tradiţionale pe teren, potrivit agenţiei oficiale nord-coreene, care a adăugat că o autopsie a fost realizată duminică.

Fiul său Kim Jong-un, născut în 1983 sau 1984, a fost desemnat pentru a-i succede la conducerea singurei dinastii comuniste din istorie, potrivit agenţiei oficiale, care le cere nord-coreenilor să-l recunoască de acum ca lider al lor.

„Toţi membrii Partidului (Muncitorilor-n.r.), militarii şi publicul trebuie să respecte fidel autoritatea camaradului Kim Jong-un şi să protejeze şi să consolideze frontul unit al partidului, armatei şi publicului”, a subliniat KCNA.

Funeraliile liderul nord-coreean Kim Jong-il au fost fixate pentru 28 decembrie la Phenian. Autorităţile statului comunist au decretat doliu în perioada 17-29 decembrie.

La Seul, Guvernul sud-coreean a fost plasat în stare de alertă, după anunţul morţii lui Kim Jong-il, cele două ţări fiind din punct de vedere tehnic încă în stare de conflict armat, de la armistiţiul precar semnat la finalul Războiului din Coreea (1950-1953).

Consiliul de Securitate Naţională sud-coreean urmează să se întrunească de urgenţă în cursul zilei de luni.

Te-ar mai putea interesa și
Primark a deschis un nou magazin în România, o investiție de 10 milioane de euro. Ce urmează pentru gigantul din retail până în 2027
Primark a deschis un nou magazin în România, o investiție de 10 milioane de euro. Ce urmează pentru gigantul din retail ...
Primark, retailerul internațional de modă, a deschis oficial cel de-al cincilea magazin din România la ElectroPutere Mall din Craiova, în urma unei investiții de peste 10 milioane de euro.......
Calea ferată Ploiești – Focșani: CFR SA a lansat licitație pentru reabilitarea unui tronson de 17 kilometri
Calea ferată Ploiești – Focșani: CFR SA a lansat licitație pentru reabilitarea unui tronson de 17 kilometri
CFR SA a lansat licitație pentru reabilitarea secțiunii Ploiești Triaj – Valea Călugărească din cadrul liniei de ...
„Autostrăzi” pentru camioane electrice şi bancuri de testare pentru vehicule autonome – promovate de UE
„Autostrăzi” pentru camioane electrice şi bancuri de testare pentru vehicule autonome – promovate de ...
Uniunea Europeană a lansat luni, în cadrul Consiliului Transporturi de la Luxemburg, noi iniţiative pentru a accelera ...
Marea Britanie – Guvernul reexaminează contractul NHS cu Palantir, pe fondul presiunilor de a recurge la clauza de reziliere
Marea Britanie – Guvernul reexaminează contractul NHS cu Palantir, pe fondul presiunilor de a recurge la clauza de ...
Guvernul britanic întreprinde o analiză aprofundată a contractului încheiat de Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) ...