Ponta: N-am pus şi nu voi pune nicio taxă care să lovească direct cetăţenii acestei ţări

Premierul Victor Ponta susţine că nu va va pune niciodată o taxă directă care să lovească în cetăţenii României.
Economica.net - lun, 31 mart. 2014, 20:14
Ponta: N-am pus şi nu voi pune nicio taxă care să lovească direct cetăţenii acestei ţări

El a declarat, luni seară, la postul de televiziune Antena 3, că atâta timp cât va fi premier nu va proceda nici la reducerea, ‘nici măcar cu un leu’, a pensiilor şi salariilor.

‘Eu vreau să învăţ şi cred că e datoria mea să învăţ din tot ce s-a întâmplat rău în România în ultimilor ani şi să le spun oamenilor un singur lucru: n-am pus şi nu voi pune nicio taxă care să lovească direct în fiecare dintre cetăţenii acestei ţări, în special în cetăţenii cu venituri foarte mici. N-am tăiat şi nu o să tai niciodată, nici măcar cu un leu, pensiile din această ţară. Este o alegere, dacă vreţi, fundamentală a modului de guvernare. Nu am tăiat, dimpotrivă, am adăugat la salarii şi, acolo unde nu am putut, le-am păstrat pe cele actuale’, a afirmat Ponta.

Referindu-se la acciza suplimentară la carburanţi, care va fi introdusă de marţi, 1 aprilie, şeful Executivului a arătat că aceasta este necesară pentru România.

‘Dacă vrem să avem în această ţară, nu anul ăsta, 2014, ci în anii care urmează, infrastructură care să permită să nu mai fac de la Cluj la Bucureşti şapte ore cu maşina, să fac patru, să nu plătesc 40% mai mult piesele de schimb decât cei din alte ţări occidentale, să nu mai am atâtea accidente şi atâţia morţi din cauza camioanelor care traversează sate şi comune, trebuie să investim în anii ce urmează’, a adăugat Victor Ponta.

Potrivit acestuia, acciza la carburanţi va aduce venituri anuale la bugetul de stat de 2,4 miliarde de lei, echivalentul a 600 milioane de euro. Premierul susţine că o parte din bani va merge pentru cofinanţarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii, aprobate de Uniunea Europeană.

 

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...