Ajutorul american pentru Ucraina urmează să fie aprobat marţi de Congres

Congresul american urmează să aprobe marţi un plan de ajutorare a Ucrainei dublat de o serie de sancţiuni împotriva Rusiei ca represalii la anexarea Crimeii, punând capăt mai multor săptămâni de impas pe Capitoliu, transmite AFP.
Economica.net - mar, 01 apr. 2014, 05:11
Ajutorul american pentru Ucraina urmează să fie aprobat marţi de Congres

Iniţiativa legislativă, care a fost votată săptămâna trecută de majoritatea covârşitoare a senatorilor, ar urma să fie adoptată fără probleme de Camera Reprezentanţilor, însă va trebui să fie promulgată de preşedintele Barack Obama, la aproape o lună de la declanşarea crizei cu Rusia.

Pachetul, prima aprobare concretă a congresmenilor americani pentru autorităţile interimare de la Kiev, prevede garantarea uni împrumut în valoare de un miliard de dolari, alte 50 de milioane de dolari pentru sprijinirea democraţiei, guvernării şi societăţii civile, precum şi 100 de milioane de dolari pe trei ani pentru cooperarea în domeniul securităţii.

Proiectul legislativ include noi sancţiuni sporite împotriva responsabililor ruşi şi ucraineni vinovaţi de încălcarea drepturilor omului sau de corupţie în Ucraina.

Duminică, la Paris, a avut loc o reuniune de urgenţă a şefilor diplomaţiei americane şi ruse, după o discuţie telefonică între Barack Obama şi omologul său de la Kremlin, Vladimir Putin, primul contact de la anunţul sancţiunilor economice americane vizând anturajul preşedintelui rus.

Cei doi preşedinţi au convenit asupra necesităţii unui dialog rapid pentru a pune capăt escaladării şi tensiunilor dintre Rusia şi Occident, după anexarea la jumătatea luni martie a Crimeii de către Rusia.

Congresmeni americani au deplâns luni întârzierea în adoptarea acestui ajutor pentru Ucraina. Votul a fost amânat mai multe săptămâni din cauza disensiunilor din Congres cu privire la reforma Fondului Monetar Internaţional al cărei proiect a fost legat de cel pentru susţinerea Kievului, înainte de a fi retras de democraţi.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligenţa artificială a luat-o razna. Agenţi AI scăpaţi de sub control au pătruns în sistemele operaţionale ale unor companii indiene, anunţă guvernul
Inteligenţa artificială a luat-o razna. Agenţi AI scăpaţi de sub control au pătruns în sistemele operaţionale ale ...
Modele de inteligenţă artificială (IA) în faza de testare au pătruns nedetectate în sistemele operaţionale ale unor organizaţii indiene şi au 'citit' înregistrări confidenţiale, a......
Cătălin Jalobă este noul director financiar al One United Properties
Cătălin Jalobă este noul director financiar al One United Properties
One United Properties are un nou director financiar din decembrie. Cătălin Jalobă îl înlocuiește pe Cosmin Samoilă.
Combaterea muncii la negru şi la „gri” – prioritate pentru guvernul Niculescu – program de guvernare
Combaterea muncii la negru şi la „gri” – prioritate pentru guvernul Niculescu – program de guvernare
"Reformăm Inspecţia Muncii în 12 luni și facem din combaterea muncii la negru și a muncii subdeclarate o prioritate: ...
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală devine exclusiv electronică
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală ...
Serviciile publice vor fi reproiectate pe "evenimente de viaţă", livrate prin portalul unic al statului (Single Digital ...