Germania: Decizia privind salariul minim pe economie a fost adoptată în Consiliul de miniştri

Cabinetul german a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede introducerea unui salariu minim pe economie de 8,5 euro pe oră, un proiect important al noului guvern condus de Angela Merkel, transmite AFP.
Economica.net - mie, 02 apr. 2014, 09:16
Germania: Decizia privind salariul minim pe economie a fost adoptată în Consiliul de miniştri

Măsură va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2015, însă este prevăzută o perioadă de tranziţie pentru unele sectoare care depind de un acord la nivel de ramură. În 2017 cel mai târziu măsura se va aplica tuturor, cu excepţia tinerilor mai mici de 18 ani, stagiarilor şi şomerilor de lungă durată.

Legea adoptată miercuri de Consiliul de miniştri trebuie aprobată de deputaţii din Bundestag, camera inferioară a parlamentului german, precum şi de Bundesrat, camera superioară, însă în ambele cazuri nu ar trebui să existe probleme.

Introducerea prin lege a unui salariu minim reprezintă o revoluţie pentru o ţară unde în mod tradiţional partenerii sociali îşi negociază salariile între ei. Celelalte state din Europa, în frunte cu Franţa, speră că în acest fel vor fi remediate unele situaţii de dumping salarial în anumite sectoare, în special în industria agro-alimentară, şi de asemenea va fi stimulat consumul intern în cea mai mare economie europeană.

Cancelarul Angela Merkel şi partidul său conservator (CDU) au trebuit să susţină acest proiect, care a fost una din condiţiile social-democraţilor pentru a participa la guvernare. În schimb, o parte a dreptei germane, precum şi mediile de afaceri au făcut un lobby intens în ultimele luni în speranţa că vor limita efectele sau vor putea extinde excepţiile de la aplicare.

Institutul de studii economice IFO estimează că între 3,7 şi 5 milioane de persoane, adică 14% din salariaţii din Germania, ar urma să profite de salariul minim pe economie, majoritatea fiind femei.

La o valoare de 8,5 euro pe oră, salariul minim din Germania este inferior celui de 9,53 euro pe oră aplicabil în Franţa, dar mai mare decât echivalentul din Marea Britanie (7,6 euro pe oră) sau SUA.

În prezent, doar şapte state dintre cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene nu au un salariu minim pe economie.

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...