Rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae, declarat incompatibil de ANI

Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că Vasile Astărăstoae, directorul UMF Iaşi, preşedinte al Colegiului Medicilor din România, preşedinte al Colegiului Medicilor din Iaşi, preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, se află în stare de incompatibilitate.
Economica.net - lun, 19 dec. 2011, 08:18

Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că Vasile Astărăstoae exercită simultan mai multe funcţii: rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Gr. T. Popa’ din Iaşi, preşedinte al Colegiului Medicilor din România, preşedinte al Colegiului Medicilor din Iaşi, director al Institutului de Medicină Legală Iaşi, preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul CNSAS şi membru în Comisia Superioară de Medicină.

Săptămâna trecută, directorul Institutului de Medicină Legală Iaşi şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, Vasile Astărăstoae, a fost reclamat la parchet de către Agenţia Naţională de Integritate pentru conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

La data de 27.03.2008, Vasile Astărăstoae a fost numit, pentru perioada 2008 – 2012, în funcţia de Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi.

Începând cu anul 2001 şi până în prezent, Vasile Astărăstoae exercită şi funcţia de conducere de Director al Institutului de Medicină Legală Iaşi.

Vasile Astărăstoae a fost numit, la data de 21.12.2007, în funcţia de Preşedinte al Colegiului Medicilor din România, pentru perioada 2007-2011.

Începând cu data de 16.12.2003, Vasile Astărăstoae deţine funcţia de Preşedinte al Colegiului Medicilor din Iaşi.

Începând cu data de 04.05.2006, Vasile Astărăstoae deţine funcţia de Preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Începând cu data de 26.04.2007, Vasile Astărăstoae deţine funcţia de membru în Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile de asigurări au plătit zilnic peste 1,1 milioane de euro în 2025 în baza polițelor de viață
Companiile de asigurări au plătit zilnic peste 1,1 milioane de euro în 2025 în baza polițelor de viață
Asigurătorii din România au plătit, în medie, peste 1,15 milioane de euro în fiecare zi calendaristică a anului trecut către românii care au ales din timp să ia măsuri pentru protejarea......
Nouă ieftinire considerabilă a carburanților, pentru a doua zi la rând. Care sunt acum prețurile
Nouă ieftinire considerabilă a carburanților, pentru a doua zi la rând. Care sunt acum prețurile
Marile lanțuri de distribuție a carburanților au scăzut din nou prețurile azi, după ieftinirea de ieri. Cele mai mari ...
Șase state occidentale au impus sancțiuni coordonate împotriva mai multor coloniști evrei din Cisiordania. Israelul denunță o atitudine rușinoasă
Șase state occidentale au impus sancțiuni coordonate împotriva mai multor coloniști evrei din Cisiordania. Israelul denunță ...
Franţa, Regatul Unit, Norvegia, Canada, Australia şi Noua Zeelandă au decis să impună în mod coordonat sancţiuni asupra ...
UPDATE.Ultima oră. Bulgarii care au vândut peste 200.000 de RCA șoferilor români și-au pierdut licența. Mii de șoferi români trebuie încă să își primească despăgubirile. Ce trebuie să știe-CONFIRMARE
UPDATE.Ultima oră. Bulgarii care au vândut peste 200.000 de RCA șoferilor români și-au pierdut licența. Mii de șoferi ...
Dallbogg, societate de asigurări din Bulgaria care a activat pentru o scurtă perioadă pe piața din România, reușind ...