Forumul Insulelor din Pacific au exclus Taiwanul în noua formă de declarație comună, ca urmare a presiunilor venite din partea Chinei

Declaraţia comună a liderilor Forumului Insulelor din Pacific, reuniţi săptămâna aceasta la un summit de la Tonga, a fost republicată sâmbătă fără a menţiona Taiwanul, spre deosebire de o versiune anterioară care provocase iritarea Chinei, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 31 aug. 2024, 09:50
Forumul Insulelor din Pacific au exclus Taiwanul în noua formă de declarație comună, ca urmare a presiunilor venite din partea Chinei

Comunicatul publicat vineri „reafirmase” valabilitatea acordului care, din 1992, permite ca insula autonomă Taiwan să fie asociată discuţiilor alianţei ca partener de dezvoltare.

Această menţiune a stârnit imediat furia trimisului special al Chinei la Forum: „Trebuie să fie o greşeală”, a declarat Qian Bo presei. „Cu siguranţă nu este consens (…) Nu acesta ar trebui să fie comunicatul final. Ar trebui să existe o corectare a textului”, a adăugat el.

Sâmbătă dimineaţa, fără explicaţii, Forumul Insulelor din Pacific a publicat o nouă versiune a comunicatului în care paragraful referitor la „relaţiile cu Taiwanul” este acum absent.

Qian anunţase mai devreme că a contactat secretariatul alianţei în speranţa de a clarifica situaţia.

China se străduieşte să excludă Taiwanul, o insulă condusă de un regim democratic pe care o consideră parte a teritoriului său, din forumurile internaţionale şi respinge revendicările sale de autonomie. Beijingul nu a exclus opţiunea militară de a aduce Taipeiul înapoi în subordinea sa într-o zi.

Solicitat de AFP, Forumul Insulelor din Pacific nu a făcut deocamdată niciun comentariu.

Sursa foto: Forumsec.org

Te-ar mai putea interesa și
Digi ia în calcul retragerea din Portugalia. Acuză o decizie a autorităților care ar avantaja Vodafone și alți concurenți până în 2042
Digi ia în calcul retragerea din Portugalia. Acuză o decizie a autorităților care ar avantaja Vodafone și alți concurenți ...
Digi a avertizat că viitorul său pe piața din Portugalia ar putea fi pus în pericol dacă propunerile privind prelungirea licențelor de utilizare a spectrului radio vor menține avantajele......
Americanii de la Bunge aduc 80 de milioane de euro în România pentru fuziunea cu Viterra
Americanii de la Bunge aduc 80 de milioane de euro în România pentru fuziunea cu Viterra
Filiala locală a grupului american Bunge, liderul pieţei uleiurilor comestibile din România, a primit o infuzie de capital ...
VIDEO, FOTO Cum se fabrică cele mai cumpărate produse din magazinele IKEA din România în cea mai mare fabrică IKEA din lume. Am fost acolo!
VIDEO, FOTO Cum se fabrică cele mai cumpărate produse din magazinele IKEA din România în cea mai mare fabrică IKEA din ...
Economica.net a vizitat cea mai mare fabrică de mobilier IKEA din lume, locul de unde cele trei magazine IKEA din România ...
Primăria Capitalei anunță că 550 de persoane se vor întoarce în 2027 în locuințele lor din blocurile consolidate
Primăria Capitalei anunță că 550 de persoane se vor întoarce în 2027 în locuințele lor din blocurile consolidate
Un număr de 217 familii, adică 550 de persoane, vor reveni de anul viitor în locuinţe noi, curate şi sigure, blocurile ...