Ucraina: Washingtonul avertizează Moscova în privinţa armei energetice

Casa Albă a avertizat joi Rusia în legătură cu recurgerea la arma energetică în conflictul său cu Ucraina, după ce Moscova a anulat ultima reducere acordată Kievului la preţul gazelor naturale livrate, informează AFP.
Economica.net - J, 03 apr. 2014, 19:20
Ucraina: Washingtonul avertizează Moscova în privinţa armei energetice

‘Pieţele sunt cele care ar trebui să stabilească preţul gazelor naturale’, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, Jay Carney.

Rusia a anulat joi ultima reducere de preţ acordată Ucrainei la livrarea gazelor naturale ruse, astfel încât preţul a ajuns la la 485 de dolari pe mia de metri cubi, ceea ce reprezintă unul dintre cele mai mari aplicate ţărilor europene.

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a anunţat anularea reducerii de 100 de dolari acordată în 2010 în urma unui acord între Moscova şi Kiev referitor la prelungirea contractului de închiriere pentru flota rusă din Marea Neagră a bazei sale istorice de la Sevastopol, în Crimeea.

După ce această peninsulă din sudul Ucrainei şi-a proclamat alipirea la Rusia, Moscova susţine că acordul în cauză a devenit caduc.

‘O ţară nu ar trebui să recurgă la aprovizionare sau la preţ (plătit pentru energie) ca mijloc de presiune, în Ucraina sau în altă parte’, a mai spus Jay Carney în cursul cotidianului briefing de presă.

Miercuri la Bruxelles, Uniunea Europeană şi Statele Unite au denunţat folosirea energiei ca ‘armă politică sau instrument de agresiune’ şi au avertizat Rusia cu privire la consecinţele economice ale politicii sale prin care urmăreşte destabilizarea Ucrainei

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...