Euroscepticul premier britanic, aşteptat să aprobe contribuţia la salvarea zonei euro

David Cameron se află sub presiunea Uniunii Europene, a cărei membră este economică dar nu şi monetară este şi Marea Britanie,în privinţa aprobării, luni, a unui contribuţii de aproape 30 de miliarde de euro pentru salvarea zonei euro.
Economica.net - lun, 19 dec. 2011, 09:12

Miniştrii de finanţe europeni au căzut de acord asupra contractării unui nou împrumut de 200 de miliarde de euro de la Fondul Monetar Internaţional ca parte a planului de salvare a monedei unice europene. Se asteaptă ca trei sferturi din sumă să vină de la ţările membre ale uniunii monetare dar a fost cerut, de asemenea şi sprijinul Marii Britanii ca ţără non-euro, notează The Telegraph.

Potrivit calculelor făcute de The Telegraph, Uniunea Eurupeană se aşteaptă ca plătitorii de taxe britanici să constituie al doilea mare contribuabil public la salvarea zonei euro, după Germania şi Franţa. Asta în condiţiile în care premierul britanic a promis, în repetate rânduri, că nu va aproba contribuţii publice ale Regatului Unit către FMI cu scopul de a salva euro. Londra a acordat, deja, împrumuturi de urgenţă de peste 14 miliarde de euro Irlandei, Portugaliei şi Greciei.

În fine contribuţia financiară a Regatului Unit este pusă sub semnul întrebării de poziţia politică a conservatorilor britanici, profund eurosceptici, din a căror tabără provine David Cameron.

În urmă cu mai puţin de două săptămâni Cameron sublinia clar politica financiară izolaţionistă a Marii Britanii exprimând veto-ul Londrei la Bruxelles cu privire la noul plan european de disciplină bugetară, la care au aderat toate statele comunitare.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul ar urma să permită trecerea petrolierelor sub pavilion indian prin strâmtoarea Ormuz (sursă indiană)
Iranul ar urma să permită trecerea petrolierelor sub pavilion indian prin strâmtoarea Ormuz (sursă indiană)
Iranul le va permite petrolierelor sub pavilion indian să tranziteze Strâmtoarea Ormuz, prin care trec 40% din importurile de ţiţei ale Indiei, a declarat joi o sursă indiană, deşi o sursă......
Sute de zboruri Lufthansa, afectate de greva de două zile a piloţilor
Sute de zboruri Lufthansa, afectate de greva de două zile a piloţilor
Piloţii companiei aeriene germane Lufthansa au început joi o grevă de două zile, care este aşteptată să ducă la anularea ...
Mai puține locuințe noi în 2025, în special la oraș
Mai puține locuințe noi în 2025, în special la oraș
Construcţiile de locuinţe au înregistrat o scădere cu 3,14% în 2025, anul trecut fiind terminate 59.062 locuinţe, cu ...
Ciucu cere anchete pentru TIR-urile care nu achită taxa pentru accesul în București
Ciucu cere anchete pentru TIR-urile care nu achită taxa pentru accesul în București
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a cerut poliţiştilor locali să verifice maşinile de mare tonaj care nu achită ...