O agenţie americană a pus bazele unui ‘Twitter Cubanez’ pentru a submina guvernul comunist de la Havana

O agenţie americană a creat un 'Twitter cubanez' pentru a submina guvernul comunist din Cuba şi pentru a evita interdicţiile stricte impuse de acesta privind Internetul, folosind companii secrete finanţate prin bănci străine, informează joi Associated Press, preluată de Reuters.
Economica.net - J, 03 apr. 2014, 20:11
O agenţie americană a pus bazele unui 'Twitter Cubanez' pentru a submina guvernul comunist de la Havana

Proiectul de doi ani a atras circa 40.000 de utilizatori care nu ştiu că reţeaua de comunicaţii a fost creată de către o agenţie americană şi a fost proiectată pentru a-i îndrepta către disidenţă politică, potrivit AP. De asemenea, ei nu ştiu că informaţiile lor personale sunt stocate.

Se pare că în spatele proiectului s-ar afla Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), care oferă ajutor persoanelor sărace din lumea întreagă, potrivit AP.

Reţeaua socială a fost denumită ‘ZunZuneo’, iar AP afirmă că scopul său este de a atrage tineri utilizatori.

Planul prevede ca reţeaua socială să atragă un anumit număr de utilizatori cu mesaje referitoare la sport, muzică, vreme şi alte subiecte necontroversate. Apoi, operatorii introduc mesaje cu conţinut politic pentru a încerca să inspire demonstraţii spontane, precizează AP. Un document USAID, citat de AP, arată că obiectivul a fost de a ‘renegocia echilibrul de putere între stat şi societate’.

Deocamdată nu este clar dacă programul este ilegal. Purtătorul de cuvânt al USAID, Matt Herrick, a declarat pentru AP că anchetatori ai Congresului SUA au verificat programele agenţiei anul trecut şi au constatat că acestea sunt legale.

 

Te-ar mai putea interesa și
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC, între km 2+950 și km 3+150....
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...