Tranzacție în IT. Realworld Systems, holding olandez prezent și în România, se extinde pe piața din SUA prin achiziția FCSI

Realworld Systems, unul dintre jucătorii pieţei locale de soluții de automatizare și integrare de software în zona GIS (Sistem Informaţional Geografic), anunță achiziția unei participații majoritare de 75% în compania americană Field Consulting and Services (FCSI), furnizor de soluții personalizate pentru o platformă care deservește operatori de telecomunicații și electricitate în Statele Unite ale Americii.
Lidia Neagu - mie, 04 sept. 2024, 13:02
Tranzacție în IT. Realworld Systems, holding olandez prezent și în România, se extinde pe piața din SUA prin achiziția FCSI

Realworld Systems estimează că noua filială din SUA va genera anul viitor cel puțin 10% din veniturile totale.

„Preluarea FCSI reprezintă un prim-pas de o dimensiune extraordinară în dezvoltarea Realworld Systems, iar faptul că putem construi pe baza solidă creată deja de Mark Field și echipa sa ne asigură o continuitate firească, dar amplificată de resursele și expertiza noastră la nivel global. La Realworld Systems, punem accentul pe oameni, iar unul dintre factorii care au motivat această achiziție a fost însăși calitatea umană a managementului FCSI. Urmărim să construim, treptat, pe piața din Statele Unite ale Americii, unde avem convingerea că vom aduce valoare adăugată prin soluțiile noastre de integrare, inteligență operațională și automatizare”, a declarat Bogdan Hebean, CEO Realworld Systems.

Tranzacția se va finaliza până la sfârșitul anului 2024, după încheierea procesului de due diligence deja inițiat, perioadă în care se vor pune inclusiv bazele unui plan de integrare a proprietății intelectuale, ca parte din achiziție.

„Suntem încântați să ne alăturăm Realworld Systems și să devenim parte dintr-o echipă globală de profesioniști dedicați. Știu că această tranziție va atrage noi oportunități pentru FCSI, încât am siguranța că putem aduce «la aceeași masă» eforturi și perspective comune orientate spre evoluția ambelor companii”, a adăugat Mark Field, Partner Developer în cadrul Field Consulting & Services, Inc.

Realworld Systems a mai anunțat că își va continua strategia de extindere pe piețele internaționale în perioada următoare, cu scopul de a-și consolida prezența la nivel global. În acest sens, integratorul de soluții se află deja în discuții pentru o nouă achiziție care va aduce un aport semnificativ operațiunilor grupului, a punctat Bogdan Hebean.

Realworld Systems este un holding olandez înființat în 1997, cu prezență în Olanda, Marea Britanie, Germania, Ungaria, România, Africa de Sud, Indonezia, Australia și SUA. Compania oferă servicii profesionale şi soluții de integrare pentru organizațiile care dezvoltă şi operează reţele şi infrastructuri pentru servicii distribuite geografic, ca de exemplu: telecomunicaţii, alimentare cu apă şi canalizare, transportul şi distribuţia energiei electrice şi a gazului. Portofoliul companiei include o gamă largă de servicii, de la consultanță strategică și implementare de sisteme GIS, la dezvoltare software personalizată și integrare de soluții complexe.

Field Consulting and Services, Inc., fondată în anul 2001 de Mark Field, este un furnizor de servicii de consultanță, dezvoltare software, training și conversie de date, specializat în utilizarea sistemului de informații geografice de la GE Energy, pentru companiile din Statele Unite al Americii.

Te-ar mai putea interesa și
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Londra l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul cu drona care a lovit săptămâna trecută un bloc din Galați
Ministerul britanic de Externe a anunţat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după ce o dronă rusească a lovit săptămâna trecută o clădire rezidenţială în România, transmite......
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu forța și a ignorat amenzi de peste un milion de lei
Decizie fără precedent luată de ANRE. Instituția retrage licența unui furnizor de energie, care a migrat clienți cu ...
Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat retragerea licenței ...
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ce SUA își va restrânge capacitățile în aceste sectoare ale alianței
Washingtonul solicită Canadei și statelor europene din NATO să-și crească rapid flotele aeriene și navele, pe măsură ...
Statele Unite aşteaptă de la aliaţii europeni din NATO şi de la Canada să îşi crească rapid numărul de aparate de ...
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut în detrimentul profitului
Cum a integrat Annabella magazinele Profi și Mega Image. Afacerile celui mai extins lanț autohton de supermarketuri a crescut ...
Annabella, cel mai mare lanț autohton de supermarketuri după numărul de magazine, business al familiei Mutu din Vâlcea, ...