India este cel mai mare poluator cu plastic din lume – studiu publiat în revista Nature

India este cel mai mare poluator cu plastic din lume, conform unui inventar la nivel mondial dedicat acestei probleme, publicat miercuri de o echipă de cercetători, care evidenţiază pericolele recurgerii frecvente la incinerarea necontrolată a acestor deşeuri, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 04 sept. 2024, 21:48
India este cel mai mare poluator cu plastic din lume - studiu publiat în revista Nature

Autorii studiului publicat în jurnalul ştiinţific Nature, cercetători de la Universitatea din Leeds, Anglia, au calculat că 52,1 milioane de tone de plastic au fost aruncate în mediul înconjurător în 2020.

India este cel mai mare poluator, cu 9,3 milioane de tone de plastic, aproape o cincime din totalul la nivel mondial, ceea ce reflectă populaţia sa mare, dar şi faptul că majoritatea deşeurilor nu sunt colectate.

Aceste deşeuri necolectate sunt, de asemenea, principala sursă de poluare cu plastic în ţările din sud, potrivit studiului.

India este urmată de Nigeria (3,5 milioane de tone) şi Indonezia (3,4 milioane de tone).

China (2,8 milioane de tone), considerată cel mai mare poluator în cadrul evaluărilor anterioare, ocupă locul patru în acest studiu.

Acest lucru „reflectă utilizarea de către noi a datelor care sunt mai bine actualizate şi care arată progrese substanţiale în adoptarea incinerării deşeurilor şi a îngropării lor controlate”, au salutat autorii studiului referindu-se la China.

Cercetătorii au utilizat instrumente de inteligenţă artificială pentru a modela managementul deşeurilor în peste 50.000 de municipalităţi.

Ei speră că aceste concluzii – care completează alte evaluări uneori contradictorii din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) sau a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) – vor alimenta discuţiile liderilor de la Busan (Coreea de Sud) la sfârşitul anului, cu scopul de a pune bazele unui prim tratat global pentru combaterea poluării cu plastic.

„În trecut, factorii de decizie politică au întâmpinat dificultăţi în abordarea acestei probleme, în parte din cauza lipsei de date de bună calitate”, a declarat Ed Cook, unul dintre autorii studiului. El şi-a exprimat speranţa că acest studiu le va permite „să aloce resurse, care sunt rare, pentru a aborda eficient poluarea cu plastic”.

Potrivit cercetătorilor, aproximativ 30 de milioane de tone de plastic (57% din totalul aruncat în mediul înconjurător) au fost arse necontrolat în 2020. Astfel de incinerări necontrolate – în gospodării, pe spaţiul public sau în gropile de gunoi ilegale – pot avea consecinţe periculoase. „A da foc plasticului poate da impresia că acesta ‘dispare’, însă arderea lui în aer liber poate provoca daune substanţiale sănătăţii umane – inclusiv anomalii congenitale, de neurodezvoltare sau de reproducere – şi o dispersie mult mai mare a poluării mediului”, a subliniat Costas Velis, autorul principal al studiului.

Sursa foto: Pexels.com

Te-ar mai putea interesa și
Şase luni de război în Orientul Mijlociu. 20 de morţi în 68 de incidente în apropiere de Ormuz (OMI)
Şase luni de război în Orientul Mijlociu. 20 de morţi în 68 de incidente în apropiere de Ormuz (OMI)
Strategica strâmtoare Ormuz a fost în centrul celor şase luni de război care au opus Iranul Statelor Unite şi Israelului, numeroase nave comerciale fiind luate ca ţintă în această zonă,......
Bitcoin „frige” – Criptomoneda sare pragul de 80.000 de dolari şi atinge cea mai mare valoare din ultimele trei luni. Ce ar putea urma
Bitcoin „frige” – Criptomoneda sare pragul de 80.000 de dolari şi atinge cea mai mare valoare din ultimele ...
Bitcoin (BTC) a depășit pragul de 80.000 de dolari pentru prima dată din 15 mai, continuând o revenire care s-a accelerat ...
Noile sancţiuni impuse de SUA împotriva Iranului – Ce domenii vizează
Noile sancţiuni impuse de SUA împotriva Iranului – Ce domenii vizează
Statele Unite vor impune Iranului o nouă serie de sancţiuni, care vor fi îndreptate împotriva sectoarelor considerate ...
Un petrolier lovit de un „proiectil necunoscut” în Strâmtoarea Ormuz, lângă Oman (agenţie maritimă britanică)
Un petrolier lovit de un „proiectil necunoscut” în Strâmtoarea Ormuz, lângă Oman (agenţie maritimă britanică)
Un petrolier a fost lovit de un "proiectil necunoscut" care i-a avariat sala maşinilor şi l-a lăsat "inoperabil" în timp ...