Ministrul britanic de externe: UE trebuie să aibă pregătite noi sancţiuni contra Rusiei

Europa ar trebui să continue demersurile pentru impunerea de sancţiuni dure contra Rusiei întrucât Moscova nu a redus tensiunile în cazul Ucrainei, a declarat vineri ministrul britanic de externe, William Hague, citat de Reuters şi AFP.
Economica.net - vin, 04 apr. 2014, 12:35
Ministrul britanic de externe: UE trebuie să aibă pregătite noi sancţiuni contra Rusiei

Şeful diplomaţiei britanice, sosit la Atena pentru o reuniune informală a miniştrilor de externe din Uniunea Europeană, a spus că un număr mare de militari ruşi au rămas staţionaţi la graniţa estică a Ucrainei. A avut loc doar ‘o retragere simbolică’ a acelor forţe până acum şi situaţia rămâne foarte periculoasă, a adăugat Hague.

‘Nu am observat o dezescaladare reală din partea Rusiei şi de aceea Europa nu trebuie să se relaxeze în pregătirea unui al treilea set de sancţiuni şi trebuie să ne asigurăm că vom continua să avem un răspuns puternic şi unit’, a adăugat William Hague, referindu-se la măsurile economice şi comerciale pe care UE a ameninţat că le va lua contra Rusiei dacă aceasta merge mai departe de Crimeea în sudul şi estul Ucrainei.

Cu prilejul reuniunii de la Atena, William Hague şi omologii săi din Uniunea Europeană vor discuta noi modalităţi prin care UE poate ajuta Ucraina să depăşească actuala dispută cu Rusia. Deşi nu se aşteaptă vreo decizie, miniştrii de externe europeni ar putea analiza eventuale noi sancţiuni împotriva Moscovei şi modalitatea prin care UE poate ajuta Kievul să beneficieze de pachetul de asistenţă de 11 miliarde euro, anunţat în ultimele săptămâni.

Şeful diplomaţiei britanice a estimat că este prematur ca cele 28 de state membre UE să adopte noi sancţiuni contra Rusiei, dar ele trebuie să fie gata să facă acest lucru întrucât situaţia rămâne foarte periculoasă.

Anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia a tensionat relaţiile Moscovei cu Uniunea Europeană şi ridică semne de întrebare despre politica pe termen lung a Bruxellesului faţă de Rusia, dar şi despre capacitatea UE de a susţine stabilitatea regiunii.

Te-ar mai putea interesa și
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte să începi activitatea – avocați
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte ...
Este esențial să se verifice dacă un PFA a fost înființat corect și în concordanță cu activitățile care urmează să fie desfășurate efectiv. Indiferent dacă activitatea PFA-ului se......
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu ...
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...