Eliminarea impozitului pe profitul reinvestit s-ar putea realiza din iulie, afirmă ministrul Finanţelor

România va elimina impozitul pentru profitul reinvestit de companii, posibil din luna iulie, şi, de asemenea, va reduce alte impozite pentru a ajuta la crearea de locuri de muncă şi a asigura o creştere economică de aproximativ 3% în acest an, a declarat luni pentru Reuters, ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu.
Economica.net - lun, 07 apr. 2014, 14:18
Eliminarea impozitului pe profitul reinvestit s-ar putea realiza din iulie, afirmă ministrul Finanţelor

Şeful MFP a precizat că Guvernul va reduce, de asemenea, contribuţiile sociale cu cinci puncte procentuale, Taxa pe Valoarea Adăugată la numite produse alimentare şi, atunci când îşi va permite, va introduce un prag mai redus de impozitare pentru cei cu venituri mici.

Ioana Petrescu a arătat, în context, că reducerile de taxe sunt destinate să menţină creşterea economică la un nivel ridicat, însă a subliniat că acestea vor fi însoţite şi de măsuri de reducere a deficitului pentru ca România să îşi îndeplinească ţintele fiscale. ‘Este nevoie fie de o mai bună colectare a taxelor fie de o reducere a cheltuielilor şi o îngheţare a cheltuielilor, pentru că suntem hotărâţi să urmăm o politică fiscală prudentă’, a declarat ministrul Finanţelor în primul său intervin cu presa din străinătate de la preluarea atribuţiilor, în luna martie.

În plus, Ioana Petrescu a precizat că Guvernul de la Bucureşti poartă discuţii cu Fondul Monetar Internaţional cu privire la revizuirea redevenţelor plătite de firmele care exploatează resurse naturale. Potrivit sursei citate, Guvernul analizează ‘revizuirea’ sistemului de redevenţe, având grijă în acelaşi timp să nu facă investiţiile prea scumpe. ‘Am avut discuţii îndelungate cu oficialii FMI şi vom mai avea şi alte discuţii pe acest subiect. Trebuie să avem grijă pentru că multe investiţii în acest domeniu sunt foarte riscante la început astfel încât dacă le taxăm prea mult ar putea pur şi simplu să se renunţe la ele’, a apreciat ministrului Finanţelor.

Reducerile de taxe ar putea ajuta la creşterea popularităţii Guvernului condus de premierul Victor Ponta, în contextul alegerilor europarlamentare din luna mai şi al celor prezidenţiale din luna noiembrie, la care este posibil să participe şi Victor Ponta, apreciază agenţia Reuters.

‘Sunt optimistă că, în acest an, vom avea o creştere economică, poate de ordinul a trei procente, şi cred că aceasta poate fi susţinută prin politici fiscale favorabile creşterii. Intenţionăm să eliminăm prevederile referitoare la impozitul pe profitul reinvestit şi sperăm că aceasta va conduce la stimularea investiţiilor’, a spus ministrul de Finanţe.

Ea a adăugat că este posibil ca măsura să fie introdusă în luna iulie, ceea ce înseamnă că ar avea un impact limitat asupra bugetului, de ordinul a 20-30 de milioane de lei.

În conformitate cu acordul său cu Fondul Monetar Internaţional, Executivul de la Bucureşti a adoptat mai multe reforme economice şi măsuri de reducere a deficitului. Pentru acest an, România are drept obiectiv un deficit de 2,2% din PIB, comparativ cu un obiectiv de 2,5% în 2013. Chiar dacă au existat voci care au solicitat încetarea acordului cu FMI, Ioana Petrescu consideră că o astfel de decizie va depinde de climatul economic în 2015, anul în care se încheie actualul acord cu FMI.

Reuters notează că prognoza de creştere economică a ministrului Finanţelor pentru acest an, 3%, este mai mare decât estimările FMI, 2,2%. În plus, Ioana Petrescu prognozează că inflaţia se va accelera în acest an, în condiţiile în care, în prezent, este la un minim record de 1,1%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...