SUA: Vedeta jurnalismului de televiziune Barbara Walters îşi va prezenta ultima dată emisiunea la 16 mai

Barbara Walters, în vârstă de 84 de ani, o personalitate emblematică a jurnalismului de televiziune din Statele Unite ale Americii, îşi va prezenta la 16 mai ultima emisiune, prin care va pune capăt celor peste 50 de ani de carieră, a anunţat luni postul ABC, unde vedeta lucrează din 1976.
Economica.net - lun, 07 apr. 2014, 19:46
SUA: Vedeta jurnalismului de televiziune Barbara Walters îşi va prezenta ultima dată emisiunea la 16 mai

Barbara Walters va produce în continuare talk-show-ul matinal ‘The View’, pe care l-a lansat în 1997, şi va mai avea apariţii punctuale, precizează postul pe site-ul său.

În 1976, la ABC, Walters a devenit prima prezentatoare din SUA a unui jurnal televizat de seară. Ea şi-a început cariera însă în 1961, la NBC, ca prezentatoare a emisiunii matinale ‘Today’.

‘În această activitate, există legende, există personalităţi-simbol şi există Barbara Walters’, a declarat Robert Iger, preşedintele Walt Disney Company, care deţine ABC.

Sediul ABC News de la New York va primi numele ziaristei.

De-a lungul anilor, Barbara Walters a realizat circa 800 de interviuri cu personalităţi politice, cum ar fi Fidel Castro, Anwar Sadat, Boris Elţin, Margaret Thatcher, Bashar al-Assad, plus toţi preşedinţii americani de la Richard Nixon încoace şi primele lor doamne, dar şi cu personalităţi din lumea culturală, cum ar fi Michael Jackson, Elizabeth Taylor, Tom Cruise sau Angelina Jolie.

Walters a anunţat acum aproape un an că intenţionează să se retragă din televiziune, precizând că este sănătoasă şi că decizia îi aparţine. Ea a suferit totuşi recent o serie de probleme de sănătate. Anul trecut, a leşinat şi s-a lovit la cap şi s-a îmbolnăvit de varicelă, iar în 2010 a suferit o intervenţie pe cord deschis.

 

Te-ar mai putea interesa și
Am pierdut din nou: Wizz Air a ales Polonia în detrimentul României pentru investiția într-un nou centru de instruire a piloților. Deși România e cea mai mare piață a Wizz Air
Am pierdut din nou: Wizz Air a ales Polonia în detrimentul României pentru investiția într-un nou centru de instruire ...
Compania aeriană Wizz Air s-a uitat și la România pentru deschiderea unui nou centru de instruire a piloților, însă decizia a fost deja luată în favoarea Poloniei. ...
Ultimele prognoze pentru prețul aurului. Se vor bate noi recorduri. Criza din Golf și manevrele băncilor centrale duc prețul și la 6.000 de euro uncia
Ultimele prognoze pentru prețul aurului. Se vor bate noi recorduri. Criza din Golf și manevrele băncilor centrale duc ...
După o perioadă agitată și pe fondul turbulențelor, aurul și-a reluat încet-încet creșterea.  De la 5.400 de dolari ...
Obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite în Marea Neagră, în Zona Exclusiv Economică a României, au fost semnalate de nave comerciale. Scafandrii au recuperrat fragmente de drone
Obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite în Marea Neagră, în Zona Exclusiv Economică a României, au ...
Ministerul Apărării anunţă, duminică seară, că mai multe obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite ...
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile ...