Edward Snowden pledează pentru noi norme în scopul de a contracara abuzurile NSA

Fostul consultant al Agenţiei de Securitate Naţională /NSA/ Edward Snowden a pledat marţi, în cadrul unei audieri în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei prin teleconferinţă din Moscova, în favoarea introducerii unor noi norme internaţionale pentru a evita o generalizare în lume a abuzurilor comise de NSA în materie de supraveghere a datelor, relatează AFP.
Economica.net - mar, 08 apr. 2014, 16:38
Edward Snowden pledează pentru noi norme în scopul de a contracara abuzurile NSA

”Avem obligaţia de a dezvolta norme internaţionale pentru a împiedica banalizarea recursului la astfel de abuzuri”, a declarat Snowden, referindu-se la programele de supraveghere în masă a telecomunicaţiilor dezvoltate de NSA.

”Nu este vorba doar de o problemă americană sau care vizează UE, ci de una internaţională”, a estimat Snowden, reamintind că NSA a dezvoltat algoritmi pentru a determina ”persoane de interes”, adică interesante pentru supraveghere, ”care nu sunt încă suspectate de nicio infracţiune”.

”Sunt oameni făcuţi vinovaţi prin asociere”, fără să fi fost întreprinsă vreo anchetă în cazul lor, a adăugat Snowden, estimând că este vorba de ”o încălcare a drepturilor omului”.

Printre altele, această supraveghere nu se exercită ”numai pentru prevenirea terorismului”, ci şi în scopul ”menţinerii ordinii, pentru detectarea unor delicte chiar şi nonviolente”, a afirmat fostul consultant în vârstă de 30 de ani, denunţând ”folosirea disproporţionată a unui mijloc de anchetă, extrem de invaziv, mai degrabă împotriva unui grup de populaţie” decât ”împotriva unor indivizi anume vizaţi”.

”Aceasta este cea mai mare ameninţare împotriva drepturilor civile din timpurile moderne”, care se exercită fără niciun control juridic şi mai ales fără nicio posibilitate de sancţiune împotriva responsabililor abuzurilor, a afirmat Snowden.

În opinia lui, autorităţile americane nu sunt singurele care trebuie învinuite, deoarece ele sunt unite printr-un ”parteneriat foarte puternic” cu unele state europene. Luna trecută, Snowden insistase deja asupra acestui punct într-o depoziţie scrisă adresată unei comisii a Parlamentului European.

Snowden este de părere că UE, la presiunea americană, a lăsat să se instaureze ”un bazar” de spionaj care generalizează supravegherea în masă a tuturor cetăţenilor, îndeosebi în Suedia, Olanda şi Germania.

”Este greu să se obţină schimbări revoluţionare de la o zi la alta, mai ales în materie de drepturi ale omului. Cu toate acestea, noi am realizat progrese considerabile, pentru că se vorbeşte despre această chestiune. Faptul că omul din stradă este sensibil la această problemă reprezintă un progres”, a afirmat fostul consultant al NSA.

AFP aminteşte că, după dezvăluirile lui Snowden, preşedintele SUA, Barack Obama, a iniţiat la jumătatea lunii februarie o reformă a programelor americane de supraveghere electronică, fără să pună în cauză principiul colectării masive de date de către NSA.

Marţi, Curtea de Justiţie din Luxemburg a impus la rândul său o revizuire a legislaţiei europene privind păstrarea datelor personale /comunicaţii telefonice şi electronice/, folosite pentru a lupta împotriva crimei organizate şi a terorismului, considerând-o necesară, dar disproporţionată şi prea intruzivă.

Te-ar mai putea interesa și
Probleme în programul așteptat să salveze economia României. BNS sesizează Parchetul European și Comisia Europeană în legătură cu SAFE. Posibile fraude
Probleme în programul așteptat să salveze economia României. BNS sesizează Parchetul European și Comisia Europeană ...
Blocul Național Sindical (BNS) sesizează Comisia Europeană și parchetul european în legătură cu programul SAFE, așteptat să aducă în România o infuzie de capital de până la 18 miliarde......
Statele Unite interzic importul de roboţi umanoizi fabricaţi în străinătate
Statele Unite interzic importul de roboţi umanoizi fabricaţi în străinătate
Administraţia preşedintelui american Donald Trump a adăugat marţi roboţii umanoizi şi patrupezi pe o listă de produse ...
Profitul Deutsche Bank, cel mai mare grup bancar din Germania, aproape de un nivel record în trimestrul doi din 2026
Profitul Deutsche Bank, cel mai mare grup bancar din Germania, aproape de un nivel record în trimestrul doi din 2026
Deutsche Bank a raportat un nivel aproape record al profitului în trimestrul doi din 2026, depăşind previziunile analiştilor, ...
Spania va lansa 50.000 de monede comemorative după succesul de la Mondial
Spania va lansa 50.000 de monede comemorative după succesul de la Mondial
Ministerul Economiei, Comerţului şi Afacerilor din Spania a aprobat emiterea, baterea şi punerea în circulaţie a monedelor ...