Kerry: Dacă Iranul reia activităţile de îmbogăţire, va avea capacitate nucleară în două luni

Secretarul de stat american John Kerry a apreciat marţi că dacă Iranul îşi va relua activităţile de îmbogăţire ar fi în măsură să obţină suficient material pentru a produce o armă nucleară în două luni, ceea ce ar declanşa un 'răspuns imediat' din partea Statelor Unite ale Americii, transmite France Presse.
Economica.net - mar, 08 apr. 2014, 20:23
Kerry: Dacă Iranul reia activităţile de îmbogăţire, va avea capacitate nucleară în două luni

‘Ştim în mod public astăzi că vorbim despre o perioadă de circa două luni ce ar fi necesară pentru a obţine ‘capacitatea’ de a avea o armă nucleară’, a explicat Kerry, chestionat de Comisia pentru afaceri externe din Senatul american cu privire la evoluţia negocierilor dintre Teheran şi marile puteri privind programul nuclear controversat al republicii islamice.

‘Această capacitate presupune că (iranienii) ar decide să renunţe la regimul aflat în vigoare acum şi ar acţiona în vederea îmbogăţirii de uraniu suficient pentru a putea construi o astfel de armă’, a continuat şeful diplomaţiei americane. ‘Nu înseamnă însă şi că vor construi un focos nuclear sau un sistem dedicat’, a asigurat Kerry.

Iranul ar avea atunci ‘materialul pentru a concepe o bombă, dar fără capacitatea necesară de a o plasa undeva, de a o transporta sau de a avea vreun mecanism pentru a o face’, a argumentat ministrul american. Marile puteri şi Iranul şi-au reluat marţi la Viena maratonul diplomatic, intensificându-şi dialogul în vederea atingerii unui acord prin care să pună capăt, din această vară, tensiunilor suscitate de programul nuclear iranian.

 

Te-ar mai putea interesa și
Metoda legală prin care scapi de problemele cu RCA. Oficial ASF: Este gratuită și eficientă. Zeci de milioane în plus pentru asigurați și păgubiți
Metoda legală prin care scapi de problemele cu RCA. Oficial ASF: Este gratuită și eficientă. Zeci de milioane în plus ...
Entitatea se soluționare alternativă a litigiilor din piețele financiare nonbancare (SAL-Fin), a împlinit anul acesta 10 ani, perioadă în care clienții aflați în conflict cu furnizorul de......
Unul dintre cele mai scumpe şi vechi hoteluri din România face angajări
Unul dintre cele mai scumpe şi vechi hoteluri din România face angajări
Cunoscut sub numele de Grand Hotel du Boulevard, hotelul a fost inaugurat în anul 1867 şi a fost restaurat recent şi redeschis ...
Revolut va obține o nouă licență importantă. Vrea să investească un miliard de euro în Franța
Revolut va obține o nouă licență importantă. Vrea să investească un miliard de euro în Franța
Revolut a semnat un contract de închiriere pe zece ani pentru sediul său central din Europa de Vest, situat la intersecția ...
Hidroelectrica, planuri mari, de 2.000 MWh, în baterii de stocare a energiei electrice. Prima baterie va fi gata în câteva luni
Hidroelectrica, planuri mari, de 2.000 MWh, în baterii de stocare a energiei electrice. Prima baterie va fi gata în câteva ...
Hidroelectrica are două proiecte avansate de stocare a energiei electrice în bateriii – unul este aproape finalizat, ...