ANCPI a semnat cu instituția omoloagă din Republica Moldova un memorandum în domeniul cadastrului

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru (AGCC) din Republica Moldova au încheiat astăzi la Chișinău un memorandum în domeniul cadastrului.
Economica.net - vin, 20 sept. 2024, 20:43
ANCPI a semnat cu instituția omoloagă din Republica Moldova un memorandum în domeniul cadastrului

Documentul a fost semnat de Laurențiu-Alexandru Blaga, director general al ANCPI, instituție publică subordonată Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), și Ivan Danii, director general al AGCC.

Memorandumul de Înțelegere și Cooperare are ca scop promovarea bunelor relații și colaborarea în domeniul geodeziei, cartografiei, cadastrului și al datelor spațiale.

Cele mai importante prevederi ale Memorandumului sunt:

– gestionarea datelor spațiale și a infrastructurii aferentă acestora;
– cooperarea tehnică între cele două instituții;
– punerea în aplicare a acțiunilor comune stabilite la ședințele Comisiei Mixte MD – RO, care vizează obiectul de activitate al celor două instituții;
– sprijin pentru alinierea și transpunerea legislației comunitare (Directiva INSPIRE, etc)
– participare la proiecte comune, inclusiv cu organizațiile internaționale (EuroGeographics, COPERNICUS etc);
– schimbul de experiență și transfer reciproc de informații cartografice în vederea editării hărților, planurilor, semnelor convenționale în format digital la diferite scări, precum și pentru asigurarea verificării calității produselor cartografice;
– schimbul de experiență pentru autorizarea specialiștilor din domeniul geodeziei, cartografiei, cadastrului și evaluării bunurilor imobile;
– interconectarea rețelelor de nivelment naționale (rețeaua de nivelment a Republicii Moldova cu Rețeaua de nivelment de stat a României) la Sistemul European de Referință Vertical (EVRS);
– realizarea unor proiecte comune de producere a modelelor digitale ale terenului prin scanare aeriană (LiDAR), aerofotografiere și de obținere a hărților și ortofotoplanurilor pe o zonă extinsă a bazinului râului Prut.

De asemenea, cele două părți vor avea un plan anual de acțiuni comune, precum proiecte, teme de cercetare, organizarea de seminare și echipe de proiect pe teme de interes.

„Semnarea Memorandumului de Înțelegere și Cooperare cu Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru din Republica Moldova este încă un pas pentru consolidarea relațiilor dintre cele două instituții. Vreau să-i asigur pe partenerii noștri de întreaga disponibilitate a specialiștilor ANCPI, fie că este vorba de suport pentru alinierea la legislația comunitară, de cooperarea tehnică, schimbul de experiență sau participarea la proiecte. Colegii din Republica Moldova vor avea întotdeauna în ANCPI un partener serios, pe care se pot baza”, a declarat Laurențiu-Alexandru Blaga.

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și fotovoltaice care își pun baterie de stocare colocată nu vor mai plăti......
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...