Mănescu: Se impune o facilitare a colaborării dintre universităţi şi mediul de afaceri

Legislaţia europeană din ultimii patru ani susţine programele educaţionale şi încurajează companiile prin facilităţile oferite să creeze locuri de muncă pentru tineri, dar această legislaţie trebuie transpusă la nivelul fiecărui stat european, ea trebuie să aibă un fundament economic pentru a funcţiona, iar Guvernul trebuie să aibă capacitatea să sprijine întreprinderile mici şi mijlocii, să ofere posibilitatea companiilor să angajeze, este concluzia la care au ajuns miercuri participanţii la o dezbatere cu tema 'Rolul Parlamentului European în viaţa tinerilor'.
Economica.net - mie, 09 apr. 2014, 20:22
Mănescu: Se impune o facilitare a colaborării dintre universităţi şi mediul de afaceri

‘Am introdus în noile programe europene instrumente noi dedicate tinerilor, în sensul că se alocă fonduri consistente pentru a încuraja companiile, s-a modificat legislaţia din ultimii patru ani. În momentul de faţă, în Europa, toţi cei care creează locuri de muncă trebuie să acorde prioritate tinerilor. S-au creat instrumente, s-au creat facilităţi pentru studenţi. În toate legislaţiile, în toate domeniile s-a introdus obligativitatea de a se crea locuri de muncă pentru tineri, de a-i angaja cu prioritate, prin acordarea de facilităţi fiscale pentru companii’, a spus candidatul PNL la europarlamentare, Ramona Mănescu.

Aceasta a mai precizat că s-ar impune, la nivel naţional, o modificare legislativă prin care să se faciliteze colaborarea dintre şcoală şi mediul de afaceri, precum şi adaptarea programei şcolare la cererea de pe piaţa muncii.

În context, viceliderul grupului parlamentar al PNL, Răzvan Mironescu, a spus că, din punct de vedere legislativ, nu se poate face mare lucru în pregătirea studenţilor pentru viitoarea carieră. ‘Până în momentul în care nu se va ajunge la o programă şcolară foarte ancorată în realitate, vă veţi lovi de discrepanţa dintre teorie şi practică’, le-a spus acesta studenţilor prezenţi la dezbatere.

Eurodeputatul PNL Renate Weber le-a recomandat studenţilor să se îndrepte către programe consacrate la nivel european, în acest sens ea le-a oferit acestora o broşură de informare prin care pot fi accesate bursele Erasmus Plus, dacă tinerii decid să studieze pentru o perioadă de timp într-o altă ţară.

Cât priveşte implicarea UE în politicile educaţionale, Weber a spus că există o iniţiativă de finanţare a creării de locuri de muncă pentru tineri, cu aproximativ 8 miliarde de euro, pentru intervalul 2014-2015, bani care vor merge cu precădere spre ţările din UE cu un şomaj de peste 25%. ‘Pentru că e vorba de tineri, se pune accentul pe strategie şi inovaţie’, a spus eurodeputatul liberal.

Ramona Mănescu, europarlamentar PNL şi vicepreşedinte al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), deputatul Răzvan Mironescu, vicelider al grupului parlamentar al PNL, Renate Weber, europarlamentar PNL, Alina Bărgăuan.

Studenţii s-au exprimat în legătură cu cele mai actuale teme de interes în plan european precum integrarea tinerilor pe piaţa muncii, oportunităţile europene în educaţie, modul de funcţionare al instituţiilor europene ş.a. Temele dezbătute sunt cele propuse de studenţi atunci când s-au înscris online, iar pe parcursul dezbaterii aceştia pot participa la discuţii.

La evenimentul organizat de Societatea Studenţilor Universităţii din Bucureşti (SSUB), la Palatul Parlamentului, au participat câteva sute de studenţi, printre vorbitori numărându-se şi rectorul SNSPA, Alina Bărgăoanu.

 

Te-ar mai putea interesa și
Dezastru în China, la graniţa cu Nepal. O alunecare de teren produsă de inundaţii a măturat un important punct de frontieră dintre cele două state – VIDEO
Dezastru în China, la graniţa cu Nepal. O alunecare de teren produsă de inundaţii a măturat un important punct de frontieră ...
Cel puţin nouă persoane au murit şi alte zeci erau date ca fiind posibil decedate sau dispărute după ce, miercuri, O alunecare de teren a lovit un important punct de trecere a frontierei dintre......
Infrastructura de gaming din România primește o investiție de 2 milioane de euro
Infrastructura de gaming din România primește o investiție de 2 milioane de euro
Într-un moment în care industria românească de gaming continuă să se maturizeze și să atragă tot mai multe proiecte ...
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. Cel mai mare proiect: un ansamblu eolian de aproape 1.200 MW în Botoșani
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. ...
Eurowind Energy România anunță obținerea Avizelor Tehnice de Racordare pentru 2.307,4 MW de capacitate regenerabilă, ...
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat marţi la Moscova pentru a purta discuţii „între serviciile secrete”, ...