NATO arată imagini ce atestă desfăşurarea masivă a trupelor ruse în apropierea Ucrainei

NATO a prezentat joi pentru prima dată imagini din satelit ce atestă desfăşurarea masivă a trupelor ruse la graniţa cu Ucraina, Alianţa estimând că între 35.000 şi 40.000 de soldaţi ruşi, plus unităţi de tancuri, transportoare blindate, artilerie şi avioane de luptă, pot trece în orice moment la acţiune pentru a pătrunde în estul Ucrainei, consemnează agenţiile Reuters, AFP şi EFE.
Economica.net - J, 10 apr. 2014, 16:38
NATO arată imagini ce atestă desfăşurarea masivă a trupelor ruse în apropierea Ucrainei

‘O concentrare militară atât de rapidă şi de o asemenea anvergură este neobişnuită’, a declarat generalul britanic Gary Deakin, directorul Centrului de operaţiuni şi gestiune a crizelor din cadrul Cartierului General al NATO. El avertizează că aceste trupe se află într-o stare operaţională avansată şi sunt staţionate în apropierea şoselelor şi a căilor de comunicaţii, astfel că primele unităţi ruse vor putea să pătrundă pe teritoriul Ucrainei într-un interval de 12 ore după primirea ordinului de la Moscova.

Potrivit generalului britanic, NATO a detectat o dislocare a trupelor ruse în peste 100 de amplasamente din apropierea frontierei cu Ucraina. Ele au fost localizate la distanţe variind între 40 şi 150 de kilometri depărtare de graniţa ucraineană. ‘Aceste forţe dispun de toate capabilităţile: aeriene, artilerie, trupe speciale’, mai precizează generalul citat, arătând fotografiile în care se văd coloane de tancuri, vehicule blindate, piese de artilerie şi avioane de luptă staţionate în baze militare mai degrabă provizorii decât permanente.

Generalul Deakin mai atrage atenţia că nu au fost observate mişcări semnificative ale acestor trupe, fapt care sugerează că nu au fost dislocate acolo pentru a efectua manevre militare, iar lipsa camuflării lor indică ori că trebuie să fie pregătite pentru intervenţie în orice clipă, ori că se doreşte în mod special ca ele să fie remarcate.

Un alt ofiţer al NATO, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului, a declarat că imaginile captate din satelit de la începutul lunii martie arată că Rusia nu a desfăşurat în apropierea frontierei cu Ucraina doar unităţi de infanterie şi armament greu, ci şi unităţi de război electronic, elicoptere şi avioane de luptă.

Imaginile comentate de Gary Deakin au fost prezentate de Alianţă la Cartierul General de la Mons, fotografiile dovedind fundamentarea avertismentelor privind existenţa unui important dispozitiv militar rus ce poate ameninţa Ucraina, acuzaţii pe care Moscova încearcă să le dezmintă.

 

Te-ar mai putea interesa și
Digi dă lovitura pe bursa din Madrid! Interes uriaș pentru gigantul românesc, evaluat la 2,3 miliarde de euro
Digi dă lovitura pe bursa din Madrid! Interes uriaș pentru gigantul românesc, evaluat la 2,3 miliarde de euro
Digi debutează mâine, 16 iulie, la Bursa din Madrid. Oferta de acțiuni a fost suprasubscrisă de peste patru ori, relatează presa spaniolă. Digi a reușit să strângă cele 330 de milioane de......
Ce s-a întâmplat cu preţurile carburanților în primele patru luni din 2026 – Cu cât s-au scumpit benzina şi motorina (analiză AEI)
Ce s-a întâmplat cu preţurile carburanților în primele patru luni din 2026 – Cu cât s-au scumpit benzina şi ...
Preţurile la carburanţi au fost caracterizate, în primele patru luni din 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, de ...
Republica Moldova – Noul Guvern ar putea fi anunţat vineri
Republica Moldova – Noul Guvern ar putea fi anunţat vineri
Premierul desemnat al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a anunţat că a încheiat consultările cu miniştrii interimari ...
China caută ingredientele din reţeta economică supremă, dar a avut cel mai slab avans din ultimii trei ani în trimestrul al doilea din 2026
China caută ingredientele din reţeta economică supremă, dar a avut cel mai slab avans din ultimii trei ani în trimestrul ...
Creşterea economică a Chinei a încetinit în al doilea trimestru, în pofida exporturilor puternice, susţinute de boom-ul ...