Rasmussen: Sunt necesare măsuri suplimentare pentru protejarea statelor membre NATO din Est

NATO trebuie să întreprindă măsuri suplimentare, inclusiv dislocarea unor trupe şi efectuarea unor exerciţii, pentru protejarea statelor membre din Est, a declarat vineri, la Sofia, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.
Economica.net - vin, 11 apr. 2014, 20:41
Rasmussen: Sunt necesare măsuri suplimentare pentru protejarea statelor membre NATO din Est

La o conferinţă de presă comună cu ministrul bulgar al afacerilor externe Kristian Vighenin, Rasmussen a adus aminte că Alianţa a întărit deja patrularea aeriană deasupra ţărilor baltice şi a dislocat avioane-radare AWACS în România şi Polonia, dar şi că prezenţa navelor NATO în Marea Neagră este sporită. Oficialul şi-a exprimat părerea că trebuie luate şi măsuri suplimentare şi a spus că acestea vor fi discutate cu partenerii în zilele şi săptămânile următoare.

‘Rusia trebuie să termine cu destabilizarea Ucrainei şi să-şi retragă trupele’, a afirmat Rasmussen. El a subliniat că NATO nu doreşte izolarea Rusiei, dar Moscova se izolează singură pe zi ce trece.

Secretarul general a mai notat că măsurile întreprinse de NATO pentru protejarea aliaţilor sunt absolut legitime şi în conformitate cu angajamentele internaţionale asumate de Alianţă şi de Rusia, angajamente care sunt însă încălcate zilnic Moscova. ‘Am sporit sprijinul pentru Ucraina. Suntem gata să facem acest lucru şi pentru Republica Moldova şi Georgia şi pentru alţi aliaţi ai noştri’, a mai spus Rasmussen.

În cadrul vizitei sale la Sofia, Rasmussen a îndemnat Rusia să îşi retragă trupele de la graniţa cu Ucraina şi să intre într-un dialog sincer cu Occidentul. Oficialul s-a întâlnit cu preşedintele Rosen Plevneliev, cu premierul Plamen Oreşarski şi cu ministrul apărării Anghel Naidenov. Şeful statului bulgar l-a decorat pe Rasmussen cu cea mai înaltă distincţie a ţării, Ordinul ‘Stara Planina’, gradul întâi, pentru meritele sale excelente la impunerea NATO ca cea mai de succes organizaţie politico-militară şi cu ocazia celei de a 10-a aniversări de la aderarea Bulgariei la Alianţă.

 

Te-ar mai putea interesa și
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, avertizând că redresarea vânzărilor şi a marjelor de profit pe......
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple ...
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Jurista sud-africană Navi Pillay, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2026, a calificat sâmbătă drept ''inacceptabile'' ...