NBG pregăteşte o majorare de capital de 2,1 miliarde de euro

Cel mai mare grup bancar elen, National Bank of Greece (NBG), intenţionează să-şi majoreze capitalul cu 2,1 miliarde de euro pentru a acoperi deficitul identificat de recentele teste de stres derulate în rândul băncilor greceşti, a declarat duminică, pentru Bloomberg, o sursă din interiorul băncii.
Economica.net - lun, 14 apr. 2014, 08:14
NBG pregăteşte o majorare de capital de 2,1 miliarde de euro

NBG, prezentă şi pe piaţa din România, urmează să ia o decizie cu privire la posibila majorare de capital la o reuniune a Consiliului de Administraţie care va avea loc în data de 15 aprilie, a declarat sursa care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

La începutul lunii trecute, NBG a anunţat în mod oficial că va prezenta un plan destinat acoperirii golului de capital fără a vinde noi acţiuni. Însă, Banca centrală a Greciei, instituţia care supraveghează sistemul financiar elen, a refuzat să accepte acest plan, au declarat două persoane din apropierea discuţiilor.

Guvernatorul Băncii centrale a Greciei, George Provopoulos, a declarat săptămâna trecută într-un interviu acordat postului de televiziune Skai că NBG ar putea să se adreseze cu succes investitorilor privaţi dacă va prefera acest lucru.

‘National Bank of Greece vrea să profite de oportunitatea creată de cererea mare pentru active greceşti pentru a se recapitaliza rapid’, a declarat Thanassis Drogossis, director la Pantelakis Securities.

Alte două mari bănci greceşti, Piraeus Bank şi Alpha Bank, au strâns luna trecută aproape trei miliarde de euro, în principal din partea investitorilor străini, pentru a acoperi deficitul de capital identificat de testele de stres. În paralel, Grecia a revenit pe pieţele financiare internaţionale săptămâna trecută, după o pauză de patru ani, prin vânzarea de obligaţiuni pe cinci ani în valoare de trei miliarde de euro, la un cupon mai mic decât se aştepta Guvernul de la Atena.

National Bank of Greece a revenit pe profit anul trecut, datorită rezultatelor foarte bune obţinute de divizia din Turcia, Finansbank, a costurilor de finanţare mai scăzute şi a reducerii provizioanelor pentru creditele neperformante. În 2013, NBG a înregistrat un profit net de 809 milioane de euro, faţă de pierderi de 2,14 miliarde de euro, în 2012.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).

Te-ar mai putea interesa și
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime suma disponibilă pentru economisire, dacă venitul rămâne neschimbat.......
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...