Mircea Fechet: 270 de puncte noi de colectare automată a ambalajelor au fost înfiinţate la nivel naţional în luna septembrie

Un număr de 270 de noi puncte de colectare automată a ambalajelor (RVM) au fost înfiinţate la nivel naţional doar în luna septembrie, a precizat miercuri, într-o postare pe Facebook, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 03 oct. 2024, 19:14
Mircea Fechet: 270 de puncte noi de colectare automată a ambalajelor au fost înfiinţate la nivel naţional în luna septembrie

Acestea „se alătură miilor deja existente, iar asta ne arată că suntem pe drumul cel bun: în tot mai multe comunităţi din ţară, oamenii pot returna ambalajele rapid şi România, dintr-un exemplu negativ european, devine o ţară tot mai curată”, a arătat ministrul.

El a menţionat că aparatele automate de colectare au fost instalate în toate judeţele, în oraşe mari, mijlocii şi mici, dar şi în tot mai multe comunităţi din mediul rural, „fie că vorbim de zona Bucureşti – Ilfov, Cluj, Suceava, Bacău, Teleorman, Olt sau Bistriţa-Năsăud”.

Fechet consideră că „sistemul funcţionează tot mai bine cu fiecare zi, e un fapt vizibil, iar cea mai importantă recompensă e o ţară mai curată pentru copiii noştri”, el reiterând că s-a ajuns la 78% grad de colectare şi reciclare din ambalajele puse pe piaţă, „ceva inimaginabil acum un an”.

„Nu greşim când spunem că, împreună, am făcut într-un an cât s-a făcut în 30 ani anteriori”, a afirmat ministrul Mediului.

Potrivit acestuia, la zece luni de la lansarea Sistemului Garanţie-Returnare (SGR), peste două miliarde de ambalaje au fost colectate prin SGR, „iar al treilea miliard va veni mult mai repede decât primele două”.

SGR a fost implementat în România începând cu 30 noiembrie 2023, moment din care românii ar trebui să plătească o garanţie de 50 de bani când vor cumpăra o băutură îmbuteliată de la un comerciant. Ulterior, după golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi şi va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionat de prezentarea bonului fiscal.

RetuRO Sistem Garanţie Returnare S.A. este o companie ce funcţionează pe principiul „not for profit”, ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR.

Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

Te-ar mai putea interesa și
Contructorii auto din China critică vehement Actul privind Acceleratorul Industrial al UE, care ar urma să stimuleze producția de tehnologii nepoluante din blocul comunitar
Contructorii auto din China critică vehement Actul privind Acceleratorul Industrial al UE, care ar urma să stimuleze producția ...
Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM) şi-a exprimat "îngrijorarea serioasă, nemulţumirea puternică şi opoziţia fermă" faţă de Actul privind Acceleratorul Industrial (IAA) al......
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Hidroelectrica începe plata dividendelor pentru anul 2025. Ce trebuie să știe și să facă acționarii
Societatea Hidroelectrica a anunțat astăzi acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în conformitate ...
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni acest sprijin vine prea târziu
AAC: Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient. Pentru mulți fermieri europeni ...
Suspendarea tarifelor vamale la îngrăşăminte este un pas necesar, dar insuficient, iar pentru foarte mulţi fermieri ...
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics raportează pierderi pentru trimestrul I din 2026, în contextul extinderii sale în Europa
IT Genetics S.A. (BVB: ITG), companie românească de tehnologie specializată în soluții de automatizare digitală și ...