Șeful Stellantis Carlos Tavares respinge categoric zvonurile privind o posibilă fuziune între compania pe care o conduce și Renault

Zvonurile privind o fuziune între Stellantis şi Renault sunt "pure speculaţii", a afirmat joi directorul general al Stellantis, Carlos Tavares (foto), în timpul vizitei la unul dintre hub-urile producătorului auto franco-italian din estul Franţei, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 03 oct. 2024, 20:46
Șeful Stellantis Carlos Tavares respinge categoric zvonurile privind o posibilă fuziune între compania pe care o conduce și Renault

Vorbind la un eveniment în Paris, directorul general al Renault, Luca de Meo, a refuzat să facă comentarii asupra a aceea ce el a descris ca fiind „zvonuri”.

Publicaţia italiană Il Sole 24 Ore anunţase săptămâna aceasta că discuţiile privind o alianţă au devenit mai persistente, economiile de scară fiind văzute ca o posibilă soluţie la gestionarea concurenţei intense cu care se confruntă producătorii auto tradiţionali.

Luni, Stellantis a înrăutăţit estimările privind profitul din 2024, iar din martie acţiunile companiei au scăzut cu peste 55%, cea mai slabă performanţă în rândul acţiunilor auto din Europa, ceea ce a redus capitalizarea sa bursieră cu 47 de miliarde de euro.

Şi mai devreme în acest an au apărut speculaţii privind o alianţă între Stellantis şi Renault, presa din Italia anunţând că Guvernul francez, cel mai mare acţionar al Renault şi, de asemenea, deţinătorul unei participaţii la Stellantis, studiază planuri pentru o fuziune între cele două grupuri.

Carlos Tavares şi Luca de Meo participă la Salonul Auto de la Paris, care va fi deschis publicului din 14 octombrie. Întrebat dacă va discuta cu Tavares la eveniment, De Meo a replicat: „Îl voi saluta, ca întotdeauna”.

Potrivit analiştilor, o eventuală fuziune între Renault şi Stellantis s-ar lovi de obstacole din partea autorităţilor de reglementare din domeniul concurenţei, precum şi de probleme sociale, ca urmare a duplicării facilităţilor de producţie în Franţa.

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...