Cât costă închirierea unei garsoniere din zona centrală a Capitalei

Un buget de 200 euro a devenit acceptabil pentru închirierea unei garsoniere din zona centrală a Capitalei, după şase ani de criză, se arată într-o analiză a site-ului Imobiliare.ro, remisă luni AGERPRES.
Economica.net - lun, 14 apr. 2014, 15:15
Cât costă închirierea unei garsoniere din zona centrală a Capitalei

‘În anul 2008, cu o sumă de 200 de euro un chiriaş se putea îndrepta doar spre o garsonieră într-un cartier nu foarte bine cotat al Capitalei, precum Rahova. Valul de ieftiniri declanşat de perioada de recesiune a lovit şi segmentul închirierilor de apartamente, astfel că, în momentul de faţă, un asemenea buget este acceptabil pentru o garsonieră din zona Universităţii din Capitală. O situaţie asemănătoare poate fi întâlnită şi în celelalte mari oraşe ale ţării’, spun cei de la Imobiliare.ro.

În Bucureşti, chiriile cerute de proprietarii de garsoniere pornesc de la 190-200 de euro pe lună. Pentru apartamentele cu două camere, preţurile pornesc de la un nivel minim de 200 euro/lună, iar pentru cele cu trei camere, pretenţiile proprietarilor încep de la aproximativ 300 euro/lună.

În centrul Timişoarei, chiriile pentru garsoniere pornesc de la 160 euro/lună, conform Imobiliare.ro. La două camere, preţurile încep de la 200 euro/lună, iar un apartament tricameral are o chirie de 400 euro/lună.

În Braşov, în zona centrală, o garsonieră poate fi închiriată cu cel puţin 180 euro/lună. Un preţ chiar mai mic, respectiv 150 euro/lună, este cerut pentru un apartament cu două camere de 58 mp, dar care se închiriază nemobilat, în timp ce o unitate locativă tricamerală, are o chirie de 250 euro/lună.

În Cluj-Napoca, chiriile solicitate pe Imobiliare.ro pentru garsoniere pornesc de la 200 euro/lună. Pentru locuinţele cu două camere, pretenţiile proprietarilor încep de la 250 euro/lună. Chiria pentru o unitate locativă cu trei camere este de 330 euro/lună.

În Constanţa, preţurile solicitate de proprietarii de garsoniere încep de la 180 euro/lună. Cu acelaşi preţ se poate închiria şi un apartament vechi cu două camere din centrul oraşului. O unitate locativă tricamerală poate fi închiriată pentru 270 euro/lună.

 

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...