Vot pentru Avocatul Poporului şi preşedintele TVR, în Parlament

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc marţi, la ora 13,30, într-o şedinţă de plen comună pentru a-l vota pe cel care va conduce instituţia Avocatul Poporului şi pe preşedintele Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune.
Economica.net - mar, 15 apr. 2014, 04:29
Vot pentru Avocatul Poporului şi preşedintele TVR, în Parlament

Pentru funcţia de Avocat al Poporului a fost propus de PSD fostul senator Victor Ciorbea. Acesta a fost audiat luni de către Comisiile juridice ale Parlamentului, care au dat un aviz favorabil.

Fostul senator a arătat că speră ca PNL să-l sprijine în demersul de a deveni Avocat al Poporului.

‘Apreciez declaraţia d-lui prim-ministru care saluta faptul că sunt propus de PSD, sunt susţinut de actuala majoritate, sunt susţinut şi de PNL şi sunt cunoscut ca o personalitate care îi cunoaşte foarte bine pe cei din PPE. Eu sper să am o susţinere cât mai largă şi azi şi mâine şi după aceea, să fiu un Avocat al Poporului agreat de către un spectru politic cât mai larg cu putinţă. Voi încerca să-mi fac datoria, să-mi îndeplinesc atribuţiile’, a afirmat Ciorbea.

În cadrul audierilor, Ciorbea şi-a prezentat studiile în Drept, dar şi activitatea ca profesor, avocat, primar al Bucureştiului şi premier.

Totodată, pentru funcţia de preşedinte al CA al televiziunii naţionale a fost propus Stelian Tănase.

Premierul Victor Ponta a declarat luni că îl susţine pe Victor Ciorbea pentru a conduce instituţia Avocatul Poporului.

‘Da, îl susţin (pe Victor Ciorbea – n.r.). (…) Ştiţi că a fost o discuţie veche despre un Avocat al Poporului care să reprezinte şi să aibă sprijin din cât mai multe zone politice, nu doar dintr-una singură. Domnul Ciorbea a fost prim-ministru, a fost un membru de seamă al Popularilor Europeni, este senator PNL şi este susţinut şi de noi, social-democraţi. O persoană care să aibă sprijin din toate zonele politice era greu de găsit. Mă bucur că a acceptat şi cred că îşi va exercita funcţia cu toată demnitatea şi cu respectarea Constituţiei’, a precizat Ponta, la Palatul Parlamentului.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...