Programul de Paşte al magazinelor

Marile lanţuri de magazine au în general programe prelungite în perioada premergătoare Paştelui. Duminica este peste tot închis, iar sâmbără majoritatea au program mai scurt decât în mod obişnuit.
Economica.net - mie, 16 apr. 2014, 07:02
Programul de Paşte al magazinelor

Magazinele Carrefour au program normal până pe 15 aprilie, iar din data de 16 sunt magazine care, până pe 18 aprilie au program prelungit, unele până la ora 24:00.Pe 20 aprilie, toate magazinele sunt închise. Detalii complete aici

Programul complet al magazinelor Kaufland îl găsiţi aici

Magazinele Lidl vor fi închise atât în prima cât şi în a doua zi de Paşte, dar până pe 19 aprilie inclusiv programul de funcţionare  va fi cel obişnuit, de la 7:30 la 21:00.  „Având în vedere că perioada ce precedă sărbătorile este întotdeauna mai aglomerată pentru cei care lucrează în comerţ, conducerea companiei Lidl România le va oferi tuturor angajaţilor săi o pauză binemeritată. Astfel, aceştia vor fi liberi şi în a doua zi de Paşte, pe 21 aprilie, pentru a putea petrece mai multe clipe frumoase alături de cei dragi. Clienţii sunt aşteptaţi la Lidl până în data de 19 aprilie inclusiv şi începând din 22 aprilie. În zilele de 20 şi 21 aprilie, magazinele Lidl din toată ţara urmează să fie închise”, se arată într-un comunicat al companiei.

La Auchan, până pe 18 aprilie, programul magazinelor este prelungit, până spre 24:00, iar pe 19:00 programul este în general până la ora 18:00. Programul complet al magazinelor Auchan aici  

 La Billa programul de funcționare pentru majoritatea magazinelor din țară va fi următorul:

• 19 aprilie: 07:00 – 21:00
• 20 aprilie: închis
• 21 aprilie: 08:00 – 22:00

Cora are program normal până pe 18 aprilie, iar pe 19 magazinele sunt deschise până la ora 18:00. Programul complet al magazinelor Cora aici 

Şi magazinele Profi au program prelungit înainte de Paşte. Programul complet aici

Programul unităţilor Penny Market este similar cu cel al celorlalte magazine aparţinând lanţurilor internaţionale. Programul complet al magazinelor Penny aici 

Te-ar mai putea interesa și
Prețul cărnii de porc la poarta fermei a scăzut cu peste 21% față de anul trecut. Cât ar putea costa porcul de Crăciun
Prețul cărnii de porc la poarta fermei a scăzut cu peste 21% față de anul trecut. Cât ar putea costa porcul de Crăciun
Perioada premergătoare sărbătorilor de Crăciun debutează cu un preț scăzut al cărnii de porc la poarta fermelor din România. La final de octombrie, cel mai căutat tip de carcasă costa cu......
Rusia consideră împărţirea zonelor de influenţă cu SUA şi China mai importantă decât pacea în Ucraina
Rusia consideră împărţirea zonelor de influenţă cu SUA şi China mai importantă decât pacea în Ucraina
Piotr Tolstoi, noul preşedinte al Comisiei pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului ...
Atacurile de phishing cu AI reprezintă peste 80% din activitatea globală de inginerie socială observată
Atacurile de phishing cu AI reprezintă peste 80% din activitatea globală de inginerie socială observată
Atacurile de phishing care utilizează Inteligenţa Artificială (AI) reprezintă peste 80% din activitatea globală de inginerie ...
Atac armat în Polonia: Parchetul anunţă deschiderea unei anchete pentru „terorism”
Atac armat în Polonia: Parchetul anunţă deschiderea unei anchete pentru „terorism”
Parchetul polonez a anunţat duminică deschiderea unei anchete pentru o acţiune cu "caracter terorist" în urma atacului ...