Şeful Electrica: Ne confruntăm cu o penurie de resurse umane şi suntem preocupaţi de acest aspect

Un aspect de care suntem foarte preocupaţi este asigurarea resursei umane în vederea realizării de noi investiţii şi constatăm că, în momentul de faţă, atât noi, cât şi competitorii noştri sau colaboratorii din piaţă, ne confruntăm cu o penurie în acest sens, a declarat, joi, la o conferinţă de specialitate organizată în cadrul Energy Expo 2024, Alexandru Chiriţă, CEO al Grupului Electrica.
AGERPRES - J, 10 oct. 2024, 12:50
Şeful Electrica: Ne confruntăm cu o penurie de resurse umane şi suntem preocupaţi de acest aspect

„Pentru noi este foarte important în acest moment să ne uităm nu în sfera imediată a acestor schimbări, ci în orizontul de timp 2030 şi după. Ca şi context, cum bine se cunoaşte, suntem într-o perioadă de tranziţie energetică. Avem această nouă integrare a tuturor resurselor regenerabile, dar în acelaşi timp trebuie să ne asigurăm că şi investiţiile în ceea ce înseamnă zona de distribuţie ţin pasul şi, nu în ultimul rând, ce înseamnă servicii. Un aspect de care suntem foarte preocupaţi este asigurarea resursei umane în vederea realizării acestor investiţii. Constatăm că, în momentul de faţă, atât noi, cât şi competitorii noştri şi colaboratorii din piaţă, ne confruntăm cu o penurie de resurse umane asupra căreia ne aplecăm cu precădere. Aici vorbim de investiţii în noile generaţii care vor veni şi care ne vor sprijini în realizarea acestor investiţii, tocmai pentru că ele sunt pe termen lung”, a apreciat Chiriţă, scrie Agerpres

Potrivit acestuia, la nivelul Electrica se lucrează la integrarea tuturor componentelor pentru o tranziţie energetică „verde”.

„În ceea ce priveşte Grupul Electrica, se integrează practic toate componentele acestei tranziţii. Vorbim de distribuţie, de furnizare, de servicii şi, nu în ultimul rând, de producţie şi cu precădere vorbim de energie verde. Este important, totodată, pentru noi să ne asigurăm că integrăm tot ce înseamnă tehnologie nouă. Vorbim despre inteligenţa artificială şi de cum o integrăm noi acum, pentru viitor, în sprijinul angajaţilor noştri şi partenerilor noştri, astfel încât să putem să creştem eficienţa. Într-un context care, în momentul de faţă, este foarte accelerat, această tehnologie trebuie implementată cât mai repede, astfel încât să putem să ne ajutăm să depăşim toate aşteptările pe care le avem în următoarea perioadă”, a afirmat Alexandru Chiriţă.

Peste 300 de expozanţi sunt prezenţi, în perioada 10 – 13 octombrie, la prima ediţie a evenimentului Energy Expo, organizată de MTR Media Group, cu ajutorul Ministerului Energiei, în Hala Laminor din Bucureşti, pe o suprafaţă expoziţională de 30.000 de metri pătraţi.

Companiile participante la standuri acoperă toate tipurile de energie, respectiv toate segmentele din piaţa de energie – de la sisteme fotovoltaice (PV) şi sisteme termice solare, inginerie, achiziţii şi construcţii (EPC), eolian – onshore & offshore wind şi sisteme de stocare a energiei la soluţii pentru control şi automatizare industrială, infrastructură şi tehnologii (reţele inteligente, soluţii pentru centre de date etc.), oraşe şi clădiri inteligente, precum şi eficienţă energetică, AI & digitalizare sau combustibili curaţi (exemplu: biogaz, bioetanol, GNL, GNC).

Te-ar mai putea interesa și
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul țării
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul ...
Ministrul german de Interne Alexander Dobrindt a avertizat în privinţa unor posibile atacuri pe teritoriul ţării, afirmând că Germania este "într-o situaţie de mare ameninţare", relatează......
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Directorul general Dragoș Tănase a demisionat, cu efect imediat, din compania Gabriel Resources, listată la Bursa din ...
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă exorbitantă
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă ...
Una dintre gecile de piele purtate şi semnate de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la o licitaţie ...
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea proces deschis de X în Texas a fost de asemenea închis
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea ...
Compania X Corp., deţinută de Elon Musk, şi un grup de mari case de discuri, printre care Universal Music Group şi Sony ...