Marea Britanie anunţă o nouă strategie industrială. Sunt vizate opt sectoare

Guvernul laburist britanic a anunţat duminică lansarea unei Strategii Industriale destinate impulsionării creşterii, în zece ani, în opt sectoare cheie ale economiei ţării, printre care cel al producţiei avansate, precum cea aerospaţială, relatează agenţia EFE citată de Agerpres.
AGERPRES - D, 13 oct. 2024, 19:22
Marea Britanie anunţă o nouă strategie industrială. Sunt vizate opt sectoare
Sectorul energiilor curate, cel creativ, al apărării, tehnologiile digitale, serviciile financiare, ştiinţele vieţii şi serviciile profesionale şi antreprenoriale sunt celelalte sectoare în care se doreşte atragerea de investiţii, fiind considerate cu un mare potenţial de creştere.

Miniştrii Afacerilor şi Comerţului, Jonathan Reynolds, şi Economiei, Rachel Reeves, vor detalia planul într-o Carte Verde, care va fi prezentată luni, înainte de Summit-ul internaţional al investiţiilor, care va avea loc la Londra, cu participarea unor companii din toată lumea.

Companiile, sindicatele, investitorii şi alte părţi interesate îşi vor putea aduce aportul al această Strategie guvernamentală până pe 24 noiembrie, după care vor fi activate mecanismele pentru reînnoirea sectoarelor identificate, „în mod sustenabil, rezilient şi distribuit pe tot teritoriul”, au spus cei doi miniştri.

„Vrem ca Marea Britanie să ofere o excelentă oportunitate de investiţii pentru companii”, au declarat miniştrii într-un comunicat.

Guvernul va numi şi un Consiliu Consultativ pentru Strategia Industrială, care va fi condus de Clare Barclay, CEO Microsoft UK, care se va ocupa ca acest organism „să fie o voce clară şi puternică în numele companiilor, naţiunilor (din Marea Britanie), regiunilor şi sindicatelor”.

Executivul laburist va înfiinţa şi un grup de lucru intern pentru a garanta buna funcţionare a lanţurilor de aprovizionare, cu scopul de a da încredere companiilor investitoare.

„Strategia noastră Industrială modernă va genera stabilitate pentru investitori şi le va da încredere pentru a planifica nu doar pentru anul viitor, ci pentru următorii zece ani sau chiar mai mult”, a afirmat Reynolds.

Reeves a subliniat că „niciodată nu a fost mai optimist privind potenţialul” acestei ţări.

Directorul general al Federaţiei Companiilor de producţie şi inginerie Make UK, Stephen Phipson, a observat că lumea este diferită faţă de cea de acum un deceniu şi „ideologia de a lăsa economia şi strategia industrială în mâinile pieţei libere a depăşit deja termenul de expirare”.

De aceea, intervenţia acestui Guvern „este un prim pas pentru a aborda „călcâiul lui Ahile” al economiei, care a lăsat Marea Britanie izolată între ţările avansate”, a spus el.

Preşedintele Airbus UK, John Harrison, a transmis printr-un comunicat că firma sa „salută includerea producţiei avansate în Strategia Industrială a Guvernului” şi a subliniat importanţa parteneriatului public-privat. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este de

Te-ar mai putea interesa și
Rusia vrea discuţii cu Trump despre viitoarele relaţii cu Moscova, anunţă Lavrov
Rusia vrea discuţii cu Trump despre viitoarele relaţii cu Moscova, anunţă Lavrov
Ministrul de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, a declarat la un summit din Antalya, în Turcia, că a venit momentul pentru o discuţie cu SUA despre modul în care Washingtonul vede......
Scandal în Delta Dunării – Buzoianu a anunţat că noul guvernator al ARBDD are maximum o lună pentru o propunere de reorganizare a instituţiei, după demiterile anunţate
Scandal în Delta Dunării – Buzoianu a anunţat că noul guvernator al ARBDD are maximum o lună pentru o propunere ...
Noul guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Florin Stăneaţă, are la dispoziţie ...
Răspuns PSD pentru Bolojan la listarea companiilor de stat – Grindeanu: Adevăratul „şobolănism” este să încerci să vinzi Romgaz, CEC, Portul Constanţa
Răspuns PSD pentru Bolojan la listarea companiilor de stat – Grindeanu: Adevăratul „şobolănism” este ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat dur, sâmbătă, intenţia premierului Bolojan de a vinde pe bursă companii ...
România a luat 3,5 miliarde de euro de la Washington, investiţii în energie nucleară şi gaze naturale. Unde se duc banii şi ce a obţinut ţara noastră – anunţ de la Guvern
România a luat 3,5 miliarde de euro de la Washington, investiţii în energie nucleară şi gaze naturale. Unde se duc banii ...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă investiţii de aproximativ 3,5 miliarde de euro în producţia şi transportul ...