NATO: Planurile de apărare pentru toate ţările aliate, inclusiv România, vor fi revizuite şi actualizate

Planurile de apărare pentru toate ţările aliate, inclusiv România, vor fi revizuite şi actualizate, dar există o atenţie sporită pentru interesele ţărilor de pe flancul sud-estic al Alianţei, aflate în apropierea unei crize care destabilizează toată zona euroatlantică, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Oana Lungescu, purtătoarea de cuvânt a secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.
Economica.net - mie, 16 apr. 2014, 16:31
NATO: Planurile de apărare pentru toate ţările aliate, inclusiv România, vor fi revizuite şi actualizate

‘Măsurile adoptate astăzi de Consiliul Nord-Atlantic privesc toate ţările aliate, inclusiv România, şi privesc, de asemenea, toate domeniile, aerian, terestru şi maritim. După cum a explicat secretarul general, măsurile vor fi luate acolo unde este necesar şi acestea sunt măsurile care sunt luate imediat; evident, vor urma, de asemenea, măsuri pe termen mediu şi pe termen lung’, a declarat Oana Lungescu după reuniunea de miercuri a Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori.

‘În acelaşi timp, secretarul general a spus foarte clar că planurile de apărare pentru toate ţările aliate vor fi revizuite şi actualizate, ceea ce din nou priveşte şi România. Evident, toate ţările de pe flancul sud-estic al Alianţei sunt direct în apropierea unei crize care destabilizează toată zona euroatlantică şi de aceea există o atenţie sporită faţă de interesele lor şi faţă de apărarea colectivă în special în această zonă a Alianţei’, a adăugat purtătoarea de cuvânt a secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice.

Anders Fogh Rasmussen a anunţat miercuri o întărire a măsurilor de apărare aeriană, maritimă şi terestră în ţările Europei de Est.

‘Am făcut deja o serie de paşi, inclusiv să creştem misiunea noastră de poliţie aeriană deasupra statelor baltice sau să efectuăm zboruri de supraveghere cu avioane AWACS deasupra Poloniei sau României. Astăzi am căzut de acord asupra unui nou pachet pentru a ne întări apărarea colectivă şi a demonstra tăria solidarităţii aliate. Vom avea mai multe avioane în aer, mai multe nave la apă şi mai multă pregătire la sol. De exemplu, avioanele vor zbura în număr mai mare deasupra regiunii baltice, nave aliate vor fi desfăşurate în Marea Baltică, estul Mediteranei şi oriunde altundeva va fi necesar’, a declarat secretarul general al NATO.

El a subliniat că aceste măsuri vor începe să fie implementate imediat, în termen de zile, şi că în săptămânile viitoare ar putea urma şi altele, dacă va fi necesar.

La rândul său, comandantul suprem al forţelor aliate ale NATO (SACEUR), Philip Breedlove, a precizat că va trimite ‘în cursul nopţii, cel târziu mâine dimineaţă (joi – n.r.)’ conducerii politice a NATO mişcările specifice care ar urma să aibă loc, precum şi detaliile referitoare la unităţi, locaţii şi exerciţii, urmând ca apoi să fie luate deciziile propriu-zise de desfăşurare a mijloacelor de apărare.

‘Măsurile imediate sunt concepute şi planificate să fie sustenabile minim până la 31 decembrie, iar ulterior în cursul anului NATO va decide ce ar trebui aplicat dincolo de acea dată’, a mai spus Breedlove.

SACEUR a precizat că va încerca să discute la telefon cu şeful Statului major general al forţelor armate ruse, Valeri Gherasimov, despre ce presupune pachetul de măsuri adoptat miercuri de NATO.

 

Te-ar mai putea interesa și
Metroul de Cluj „pleacă la drum”: Lucrările încep cel târziu în luna iunie, din Florești – Emil Boc
Metroul de Cluj „pleacă la drum”: Lucrările încep cel târziu în luna iunie, din Florești – Emil Boc
Lucrările de execuție la Magistrala I de metrou din Cluj - Napoca vor începe din luna mai, cel târziu luna iunie, a declarat vineri primarul orașului din Ardeal, Emil Boc. De asemenea, potrivit......
Noul pod rutier peste Dâmbovița, construit de Primăria Sectorului 3, va fi gata în trei luni – Robert Negoiță
Noul pod rutier peste Dâmbovița, construit de Primăria Sectorului 3, va fi gata în trei luni – Robert Negoiță
Lucrările la noul pod rutier peste Dâmbovița, începute recent de către Primăria Sectorului 3, vor fi finalizate în ...
Afacerile Pepco în România au trecut de pragul de 500 de milioane de euro anul trecut. Profitul s-a dublat
Afacerile Pepco în România au trecut de pragul de 500 de milioane de euro anul trecut. Profitul s-a dublat
Discounterul polonez de modă Pepco a înregistrat o cifră de afaceri de peste 500 de milioane de euro anul trecut pe piața ...
Canalul Dunăre – București: A fost depusă solicitarea pentru Acordul de Mediu. Propunerea lui Burduja pentru Portul București
Canalul Dunăre – București: A fost depusă solicitarea pentru Acordul de Mediu. Propunerea lui Burduja pentru Portul ...
Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de ...