Câţi bani s-au cheltuit pentru consolidarea judecătoriilor

Ministerul Justiţiei precizează că alocarea fondurilor pentru consolidarea mai multor judecătorii din ţară s-a făcut ca urmare a fundamentărilor întocmite de curţile de apel privind necesitatea şi oportunitatea investiţiilor.
Economica.net - lun, 19 dec. 2011, 16:51

Ministerul Justiţiei informează că a iniţiat un proiect de act normativ, respectiv Legea nr.148/2011, prin care au fost desfiinţate unele instanţe judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, pentru aceste instanţe nemaifiind alocate fonduri pentru cheltuieli de investiţii.

În ceea ce priveşte alocarea fondurilor în 2011, Ministerul Justiţiei menţionează că pentru Palatul de Justiţie Neamţ au fost repartizaţi 35 de mii lei (suma la care se face referire reprezintă valoarea aprobată a indicatorilor tehnico- economici , respectiv 157 milioane lei), pentru Palatul de Justiţie Mehedinţi – 0 lei (suma la care se face referire reprezintă valoarea aprobată a indicatorilor tehnico-economici, respectiv 117 milioane lei), iar pentru sediul Tribunalului Teleorman şi Judecătoriei Alexandria 349 mii lei ( indicatorii tehnico-economici urmează a fi aprobaţi).

Pe de altă parte, la Judecătoria Săveni au fost alocaţi 30 mii lei, la Judecătoria Lehliu Gară – 200 mii lei, la Judecătoria Gherla – 316 mii lei, iar la Judecătoria Vânju Mare – 1.650 mii lei

Potrivit Ministerului Justiţiei, alocarea fondurilor se face ca urmare a fundamentării de către ordonatorii secundari de credite, respectiv curţile de apel privind necesitatea şi oportunitatea investiţiilor.

Ministerul Justiţiei mai precizează că, în luna noiembrie 2011, în urma demersurilor comune ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Ministerului Justiţiei, Guvernul României a aprobat hotărârea privind trecerea unui imobil aflat în proprietatea privată a statului în domeniul public şi în administrarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea asigură condiţiile materiale de muncă ale ÎCCJ. Noul sediu se află în strada Batişte, nr. 13, Înalta Curte continuând să activeze şi în actualul sediu.

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este, conform legii, ordonator principal de credite, Ministerul Justiţiei neavând nicio atribuţie în această privinţă. În acelaşi timp, prin Legea bugetului de stat pe anul 2012, trimisă spre aprobare Parlamentului, ÎCCJ are prevăzute fonduri pentru construcţii în sumă de 565 mii lei”, informează Ministerul Justiţiei.

Ministerul Justiţiei a făcut aceste precizări ca urmare a ştirii difuzate de România TV  „Ministerul Justiţiei cheltuieşte 800 de milioane de lei pe consolidarea sediilor judecătoriilor”.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Companiile de asigurări au plătit zilnic peste 1,1 milioane de euro în 2025 în baza polițelor de viață
Companiile de asigurări au plătit zilnic peste 1,1 milioane de euro în 2025 în baza polițelor de viață
Asigurătorii din România au plătit, în medie, peste 1,15 milioane de euro în fiecare zi calendaristică a anului trecut către românii care au ales din timp să ia măsuri pentru protejarea......
Nouă ieftinire considerabilă a carburanților, pentru a doua zi la rând. Care sunt acum prețurile
Nouă ieftinire considerabilă a carburanților, pentru a doua zi la rând. Care sunt acum prețurile
Marile lanțuri de distribuție a carburanților au scăzut din nou prețurile azi, după ieftinirea de ieri. Cele mai mari ...
Șase state occidentale au impus sancțiuni coordonate împotriva mai multor coloniști evrei din Cisiordania. Israelul denunță o atitudine rușinoasă
Șase state occidentale au impus sancțiuni coordonate împotriva mai multor coloniști evrei din Cisiordania. Israelul denunță ...
Franţa, Regatul Unit, Norvegia, Canada, Australia şi Noua Zeelandă au decis să impună în mod coordonat sancţiuni asupra ...
UPDATE.Ultima oră. Bulgarii care au vândut peste 200.000 de RCA șoferilor români și-au pierdut licența. Mii de șoferi români trebuie încă să își primească despăgubirile. Ce trebuie să știe-CONFIRMARE
UPDATE.Ultima oră. Bulgarii care au vândut peste 200.000 de RCA șoferilor români și-au pierdut licența. Mii de șoferi ...
Dallbogg, societate de asigurări din Bulgaria care a activat pentru o scurtă perioadă pe piața din România, reușind ...