TVA de 9% la produse de panificaţie, după 6 luni: 150.000 de tone de produse au fost fiscalizate în plus

Producţia fiscalizată din industria de morărit şi panificaţie a crescut cu 25% la făină şi cu 20% la pâine după şase luni de la reducerea TVA cu 9%, iar în plus au fost fiscalizate 150.000 de tone de produse, a declarat, joi, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.
Economica.net - J, 17 apr. 2014, 09:52
TVA de 9% la produse de panificaţie, după 6 luni: 150.000 de tone de produse au fost fiscalizate în plus

‘Datele statistice pe şase luni arată că producţia fiscalizată a crescut cu 25% la făină şi cu 20% la pâine, iar 150.000 de tone de produse au fost fiscalizate în plus faţă de perioada anterioară. Practic s-a ieşit la suprafaţă cu aceste produse, iar impozitele s-au vărsat la bugetul statului şi cel mai important lucru este că aceste 150.000 de tone de produse sunt sigure din punct de vedere alimentar. Trebuie să milităm asupra faptului că un produs fiscalizat este mult mai singur decât unul nefiscalizat’, a spus Popescu.

Acesta a precizat că proiectul merge mai departe pentru că în continuare există producţie nefiscalizată, iar obiectivul principal după tăierea TVA la 9% era reducerea evaziunii din sector cu 50%, iar instituţiile de control ale statului să îşi facă datoria şi să-i controleze pe cei care fac evaziune fiscală. De asemenea, reducerea TVA la 9% în sector a adus şi o ieftinire cu 12% a preţului la pâine.

Industria de morărit şi panificaţie din România s-a confruntat în 2012 cu cel mai greu an din istorie, în condiţiile în care multe societăţi s-au închis şi au fost pierdute multe locuri de muncă, iar evaziunea fiscală în sector a depăşit 70%. Din acest motiv, asociaţia patronală a solicitat reducerea TVA la făină şi pâine la 9%, măsură care s-a implementat la 1 septembrie 2013 şi care, potrivit studiilor efectuate de ROMPAN, poate reduce până la 20% evaziunea fiscală din sector, în circa opt luni după introducerea cotei reduse de TVA, respectiv de la un miliard de lei, la numai circa 200 de milioane de lei.

Datele statistice arată că românii consumă, în medie, 98,1 kg de pâine pe an, peste media europeană de 78 kg/an de persoană, dar în scădere faţă de nivelul din 1989, care era de 136 kg/an. Producţia totală de pâine din România este de 1,8 milioane tone/an, potrivit datelor ROMPAN.

ROMPAN este prima asociaţie constituită în România în 1990 şi cuprinde 300 de societăţi din toate domeniile din industrie. Cota de piaţă este de 65% pe morărit, 40% la panificaţie, 70% la paste făinoase şi 55% la biscuiţi.

În industrie lucrează 6.178 de unităţi înregistrate, dar există şi multe alte unităţi neînregistrate. În industria de panificaţie lucrează 80.000 de salariaţi, mai mult de jumătate din toată industria alimentară, unde sunt 150.000 de salariaţi.

Asociaţiile patronale din industria cărnii au lansat, joi, o campanie pentru reducerea TVA la carne şi preparate din carne precum şi o platformă on-line, www.taietva.ro,. Acestea susţin reducerea TVA la 5% la carne şi produse din carne, întrucât sectorul se confruntă cu o evaziune fiscală de 40% din piaţă.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările mondiale de roboţi umanoizi au ajuns la 7.000 de unităţi anul trecut
Vânzările mondiale de roboţi umanoizi au ajuns la 7.000 de unităţi anul trecut
Aproximativ 7.000 de roboţi umanoizi au fost vânduţi anul trecut în întreaga lume, pentru a fi utilizaţi în sectorul industrial şi în domeniul serviciilor profesionale, potrivit datelor......
Societe Generale şi-a îmbunătăţit ţinta de profitabilitate, până la cel puţin 13%, în noul plan strategic
Societe Generale şi-a îmbunătăţit ţinta de profitabilitate, până la cel puţin 13%, în noul plan strategic
Societe Generale şi-a îmbunătăţit un important indicator de performanţă la orizontul anului 2029 şi în paralel va ...
Țara care o oprit subvențiile la carburanți și motivul pentru care a făcut-o
Țara care o oprit subvențiile la carburanți și motivul pentru care a făcut-o
Președintele bolivian Rodrigo Paz a anunțat vineri sfârșitul subvențiilor de stat pentru motorină, trecând țara la ...
Alertă în România – MApN anunţă că o dronă aeriană a fost depistată la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea graniţei cu România
Alertă în România – MApN anunţă că o dronă aeriană a fost depistată la 12 kilometri nord de Chilia, în apropierea ...
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat, luni, o ţintă aeriană ce evolua la 12 ...