Lista locurilor de muncă sezoniere, disponibile acum în România şi în străinătate

ECONOMICA.NET vă spune unde vă puteţi angaja pe perioada verii, ce profiluri de candidaţi caută angajatorii pentru locurile de muncă ofertate şi până când primesc CV-uri pentru locurile de muncă vacante.
Economica.net - lun, 21 apr. 2014, 21:03
Lista locurilor de muncă sezoniere, disponibile acum în România şi în străinătate

Recepţioneri în Vama Veche

Hostelul Bazart din Vama Veche angajează doi recepţioneri dispuşi să lucreze în cadrul unităţii, pe perioada sezonului estival.

Candidatul ideal pentru acest post are cunoştinţe solide de Excel şi de Office, precum şi abilităţi de administrare PC şi periferice. Are, de asemenea, cunoştinţe minime de contabilitate primară (întocmirea unei facturi, documente de plată, utilizarea casei de marcat), vorbeşte corect limba română, este orientat către clienţi, este organizat şi loial.
Angajatorul asigură cazarea şi mesele principale candidaţilor selectaţi pentru acest post. Candidaţii sunt ofertaţi cu salarii cuprinse între 200 de euro şi 300 de euro pe lună.
Până pe 24 aprilie se primesc CV-uri pentru acest post. Detalii, aici.

Bucătari într-un restaurant din Mamaia

Un restaurant din staţiunea Mamaia angajează, pe perioada verii, pe posturile de adjunct bucătar şef şi de bucătar şef.
Candidatul potrivit pentru postul de adjunct bucătar şef are cel puţin cinci ani experienţă, în vreme ce candidatul ideal pentru postul de bucătar şef are minimum 10 ani experienţă într-un post similar. Angajatorii caută pentru ambele posturi oameni atenţi la detalii, foarte buni organizatori, calmi în situaţii de stres, consecvenţi în păstrarea calităţii preparatelor.
12 mai este ultima zi în care angajatorii primesc CV-uri pentru cele două posturi vacante. Detalii găsiţi aici.

Barman în cafeneaua F64 din Bucureşti

F64, cel mai mare magazin de echipamente şi accesorii foto-video din Sud-Estul Europei, angajează un barman-ospătar în cafeneaua din cadrul concept store-ului din Bucureşti. Candidatul potrivit pentru acest post este orientat către client, are atenţie distributivă, este empatic, are bune abilităţi de comunicare, de calcul, organizatorice, este punctual, responsabil, cinstit şi nu are antecedente penale. Candidatul ideal pentru acest are calificare în meseria de barman-ospătar, are cunoştinţe bune de limba engleză şi are cel puţin un an experienţă într-un post similar. Postul oferit de angajatori este sezonier, dar funcţie de rezultatele obţinute de candidatul selectat, se poate transforma în contract pe perioadă nedeterminată. 

15 mai este termenul-limită de primire a CV-urilor pentru acest post. Amănunte, aici.

Personal pentru hoteluri din Italia

O firmă de plasare personal în străinătate recrutează ospătari şi cameriste pentru hoteluri din Italia.
Candidatul potrivit pentru postul de ospătar are diplomă de calificare pentru această meserie, are experienţă într-un post similar, are cunoştinţe bune de limba italiană, este calm, serios, corect şi dispus să aibă program de muncă flexibil.
Te califici pentru postul de cameristă dacă ai experienţă într-un post similar, ai cunoştinţe minime de limba italiană, eşti calmă, receptivă, dispusă să ai program de lucru flexibil.
Angajatorii ofertează candidaţii cu salarii de 600 de euro-800 euro pe lună, şi asigură candidaţilor selectaţi pentru acest post transportul, cazarea şi masa.
15 mai este termenul-limită de primire a CV-urilor pentru posturile vacante la hotelurile din Italia. Informaţii suplimentare despre aceste posturi găsiţi aici.

Te-ar mai putea interesa și
Explozia preţului gazelor în Europa s-ar putea transfera mai rapid în inflaţie – BCE
Explozia preţului gazelor în Europa s-ar putea transfera mai rapid în inflaţie – BCE
Creşterile explozive ale preţului gazelor naturale sunt susceptibile să se reflecte mai rapid decât în trecut în inflaţia din zona euro, însă vor avea un impact mai redus asupra preţurilor......
Petrom avansează cu proiectul SAF/ HVO de la Petrobrazi, de jumătate de miliard de euro, care e stadiul lucrărilor. Ce s-a întâmplat la Viena săptămâna trecută
Petrom avansează cu proiectul SAF/ HVO de la Petrobrazi, de jumătate de miliard de euro, care e stadiul lucrărilor. Ce ...
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, avansează cu construcția noii unități ...
Criză kerosen – Europa se va confrunta cu un deficit de aprovizionare la carburanţii pentru avioane, la final de an
Criză kerosen – Europa se va confrunta cu un deficit de aprovizionare la carburanţii pentru avioane, la final de ...
Europa se va confrunta cu un deficit de combustibil pentru avioane în trimestrul al patrulea, în pofida faptului că apelează ...
Nazare în SUA – Ministrul Finanțelor se întâlneşte cu reprezentanţii gigantului JP Morgan şi cu cei de la International Development Finance Corporation
Nazare în SUA – Ministrul Finanțelor se întâlneşte cu reprezentanţii gigantului JP Morgan şi cu cei de la International ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, participă luni şi marţi la o serie de întâlniri economice şi financiare dedicate ...