Canada va trimite în Europa de est şase avioane de vânătoare F-18

Canada va desfăşura şase avioane de vânătoare F-18 în Europa de est pentru a participa la întărirea capacităţilor NATO în contextul agravării crizei din Ucraina, a anunţat joi premierul canadian Stephen Harper, transmit AFP şi Efe.
Economica.net - J, 17 apr. 2014, 18:13
Canada va trimite în Europa de est şase avioane de vânătoare F-18

Media canadiene au indicat că avioanele vor fi staţionate în Polonia, dar biroul premierului a refuzat deocamdată să confirme această informaţie, menţionează AFP.

Anunţul guvernului canadian vine în urma declaraţiilor de miercuri ale secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, în sensul că Alianţa nord-atlantică va dispune de ‘mai multe avioane în aer, mai multe nave pe mare şi va întări pregătirea forţelor sale terestre’.

NATO este deja pe cale de a-şi intensifica activitatea de supraveghere a spaţiului aerian al ţărilor baltice, unde trăiesc puternice minorităţi rusofone, ceea ce stârneşte temeri în rândul liderilor aliaţi cu privire la o ‘contaminare’ de la problemele din Ucraina.

‘Canada continuă să condamne ferm ocupaţia rusă ilegală din Ucraina, ca şi gesturile militare provocatoare din partea Rusiei’, a mai afirmat premierul canadian, într-o conferinţă de presă.

‘Recunoaştem necesitatea sporirii securităţii şi stabilităţii în Europa centrală şi în Europa de est’, a adăugat el, evocând măsurile luate de guvernul său, care, pe lângă desfăşurarea celor şase avioane de luptă, mai cuprind trimiterea a ‘până la 20 de ofiţeri de Stat Major’ la cartierul general al NATO de la Bruxelles, pentru a ‘participa la eforturile de planificare ale NATO’.

Franţa a anunţat mai devreme joi că va desfăşura până la finele lunii mai multe avioane de vânătoare în cadrul misiunii NATO de supraveghere a spaţiului aerian baltic, iar Marea Britanie, Germania şi Danemarca şi-au propus de asemenea serviciile, aminteşte France Presse.

 

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...