Comisia Nana şi-ar putea înceta activitatea. Decizia ar putea fi luată săptămâna viitoare

Vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu, este de părere că activitatea Comisiei Nana ar putea să înceteze, iar decizia ar putea fi luată săptămâna viitoare în Birourile Permanente Reunite.
Economica.net - mar, 22 apr. 2014, 13:15
Comisia Nana şi-ar putea înceta activitatea. Decizia ar putea fi luată săptămâna viitoare

‘Am fost întrebaţi dacă ea (Comisia Nana n.r.) poate să-şi continue activitatea. Aici am avut următoarea problemă. Am trimis această solicitare către Birourile Permanente Reunite. În regulamentul Camerei este prevăzut faptul că atunci când începe urmărirea penală activitatea unei Comisii de anchetă încetează. În regulamentul Senatului nu este prevăzută o astfel de precizare. Logic este că atunci când una din camere are o decizie care împiedică desfăşurarea Comisiei, vă daţi seama, dacă nu mai lucrează membrii deputaţi din Comisia Nana, nu pot lucra nici senatorii, nu se întruneşte situaţia de cvorum şi nu mai funcţionează Comisia’, a spus Dumitrescu, marţi, la finalul Biroului Permanent al Senatului, la Palatul Parlamentului.

De asemenea, el a precizat că decizia urmează a fi luată în Birourile Permanente Reunite.

‘Această decizie va fi luată de Birourile Permanente Reunite care vor constata că la Camera Deputaţilor, ca urmare a faptului că s-a dispus din partea Biroului de Control al primului ministru o sesizare la Parchet, iar Parchetul s-a sesizat şi a deschis o cercetare, pe cale de consecinţă, probabil, cel mai probabil şi logic este să-şi suspende activitatea până când justiţia îşi va face treaba. (…) Probabil că va fi tot într-o zi de luni (luată decizia n.r.), pentru că noi am decis ca Birourile Permanente să se reunească în fiecare luni pentru că ele conduc şi activitatea curentă a Senatului. Din punct de vedere procedural, practic şi-a încetat activitatea Comisia’, a mai arătat vicepreşedintele Senatului.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au început recent urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate şi arendarea unor terenuri de pe raza comunei Nana, judeţul Călăraşi.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General remis AGERPRES, dosarul privind terenurile din comuna Nana a fost constituit în urma sesizării transmise de Corpul de Control al premierului.

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...