Cătălin Predoiu a discutat cu omologul francez despre finalizarea dosarului Schengen

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere de lucru cu omologul său francez Bruno Retailleau în cadrul căreia au discutat despre subiectul finalizării dosarului Schengen, precum şi teme "de mare actualitate" de pe agenda europeană şi bilaterală - combaterea migraţiei ilegale şi lupta împotriva traficului de droguri.
AGERPRES - S, 26 oct. 2024, 12:31
Cătălin Predoiu a discutat cu omologul francez despre finalizarea dosarului Schengen

„Întâlnirea se înscrie în seria discuţiilor avute cu omologi din state UE cu care România are parteneriate strategice sau relaţii privilegiate de cooperare, scopul fiind acela de a face cunoscute rezultatele măsurilor luate de către ţara noastră în ceea ce priveşte gestionarea migraţiei şi securizarea frontierelor, în contextul demersurilor destinate aderării complete a României la spaţiul Schengen”, informează un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit sursei citate, în cadrul discuţiilor, Predoiu a arătat că ridicarea controalelor la frontierele interne terestre rămâne cel mai important obiectiv al României, pentru care Ministerul Afacerilor Interne „lucrează zilnic, integrat”.

„Franţa îşi menţine sprijinul pentru aderarea României la Spaţiul Schengen cu frontierele terestre cât mai rapid. Ministrul Bruce Retailleau a exprimat, în cadrul discuţiei bilaterale de la Paris, aprecierea sa pentru rezultatele României şi menţinerea poziţiei de sprijin din partea Franţei în termeni fără echivoc. (…) Pactul privind migraţia şi azilul trebuie cât mai rapid pus în aplicare, fără întârzieri faţă de data programată. Frontex trebuie întărit. Statele membre Schengen trebuie să fie gata să intervină cu toate procedurile codurilor Schengen, inclusiv controale la frontieră, dar numai atunci când situaţia o impune”, a declarat Cătălin Predoiu, citat în comunicat.

Oficialul român a evidenţiat măsurile adoptate atât la nivel naţional, cât şi cele convenite cu vecinii imediaţi şi cu statele membre UE, ce au avut ca efect o scădere „aproape spre zero”, a presiunii migratorii la frontierele României.

„În acest moment, România are în derulare proiecte cu toate ţările vecine (…) cu rezultate foarte bune, care vizează organizarea de patrule mixte, schimburi de experienţă, consolidarea schimbului de informaţii şi elaborarea de evaluări de risc. De asemenea, cooperarea cu agenţiile europene a avut un rol important în obţinerea acestor rezultate semnificative”, arată sursa citată.

Ministrul Predoiu a subliniat că România doreşte finalizarea dosarului până la finalul anului în curs şi contează pe sprijinul tuturor aliaţilor pentru îndeplinirea acestui important obiectiv de ţară. În plus, toate datele indică că aderarea României cu frontierele terestre ar reprezenta un plus pentru UE inclusiv din perspectiva asigurării securităţii spaţiului european, precizează MAI.

În ceea ce priveşte cooperarea bilaterală, cele două părţi au evocat că aceasta este una excelentă, aflată la nivel de bune practici, ce se desfăşoară în domenii precum colaborarea poliţienească, situaţiile de urgenţă, respectiv cele din competenţa Jandarmeriilor, existând premisele necesare pentru dezvoltarea acesteia, se mai arată în comunicatul amintit.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou parc mare fotovoltaic în România. Centrala de 146 MW a Nofar de la Ghimpați a început să producă energie
Un nou parc mare fotovoltaic în România. Centrala de 146 MW a Nofar de la Ghimpați a început să producă energie
Israelienii de la Nofar Energy, foarte activi în sectorul energiei regenerabile din România, au energizat un nou parc fotovoltaic de mari dimensiuni și au depășit borna de 300 MW instalați la......
INTERVIU Zhenghai Mei (GAC): Suntem diferiți de alte mărci chinezești. Noi întâi asamblăm mașini în Europa și apoi vindem
INTERVIU Zhenghai Mei (GAC): Suntem diferiți de alte mărci chinezești. Noi întâi asamblăm mașini în Europa și apoi ...
Zhenghai Mei, director general al grupului chinez Guangzhou Automobile Group (GAC) pentru Europa de Est a explicat într-un ...
De ce a interzis UE exporturile de oi și capre ale României – pagubă de 300 mil. euro pentru noi. Ce trebuie să facem
De ce a interzis UE exporturile de oi și capre ale României – pagubă de 300 mil. euro pentru noi. Ce trebuie să ...
Într-un răspuns acordat unui europarlamentar român, Comisia Europeană a explicat de ce a interzis exporturile de ovine ...
România cere prelungirea unui împrumut de jumătate de miliard de euro de la BERD. Scopul este atragerea de bani pentru sistemul de sănătate
România cere prelungirea unui împrumut de jumătate de miliard de euro de la BERD. Scopul este atragerea de bani pentru ...
România vrea să utilizeze integral un împrumut de 500 de milioane de euro contractat de la Banca Internațională pentru ...