Deficitul guvernamental al zonei euro s-a redus la 2,6% din PIB în trimestrul patru din 2013

Deficitul guvernamental al zonei euro a scăzut pentru al patrulea trimestru consecutiv, în perioada octombrie - decembrie 2013, sub limita oficială de 3% din Produsul Intern Brut prevăzută în Tratatul de la Maastricht, arată datele publicate, joi, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Economica.net - J, 24 apr. 2014, 10:34
Deficitul guvernamental al zonei euro s-a redus la 2,6% din PIB în trimestrul patru din 2013

Deficitul guvernamental ajustat sezonier al zonei euro s-a redus până la 2,6% din PIB în trimestrul patru din 2013, faţă de 3,1% din PIB în precedentele trei luni şi 3,9% din PIB în ultimul trimestru din 2012.

Reducerea deficitului vine pe fondul creşterii veniturilor totale până la 46,9% din PIB în trimestrul patru din 2013, de la 46,8% din PIB în precedentele trei luni, în timp ce cheltuielile totale au scăzut uşor la 49,5% din PIB, de la 49,9% din PIB.

Zona euro, care de la 1 ianuarie 2014 numără 18 state membre odată cu aderarea Letoniei, îşi revine treptat de pe urma celei mai grave recesiuni înregistrată de la crearea euro în 1999, recesiune provocată de criza datoriilor acumulate după mai mulţi ani de cheltuieli excesive. Reducerea deficitelor guvernamentale face parte dintr-un plan mai larg destinat refacerii sustenabilităţii finanţelor publice şi recâştigării încrederii investitorilor în obligaţiunile emise de guvernele din zona euro.

În Uniunea Europeană, deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut până la 3,1% din PIB în trimestrul patru din 2013, faţă de 3,5% din PIB în precedentele trei luni şi 4,4% din PIB în ultimul trimestru din 2012. Veniturile totale s-a menţinut la 45,7% din PIB în trimestrul patru din 2013, similar cu nivelul înregistrat în precedentele trei luni, în timp ce cheltuielile totale au scăzut la 48,8% din PIB, de la 49,2% din PIB. De la 1 iulie 2013, Croaţia a devenit al 28-lea stat membru al UE.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate,......
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
FMI a revizuit, în scădere semnificativă, estimările pentru evoluţia economiei româneşti în acest an. PIB va avea ...
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea ...
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...