Ce spune Isărescu despre criza din Ucraina

Riscurile la care este expusă România în cazul unor eventuale restricţii economice în contextul tensiunilor din Ucraina 'par gestionabile', având în vedere exporturile limitate către Rusia şi Ucraina, dependenţa redusă de gazele ruseşti şi lipsa legăturilor directe dintre sistemele financiare, reiese din prezentarea susţinută de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la întâlnirea grupului Ambasadorilor ţărilor asiatice, postată pe site-ul BNR.
Economica.net - J, 24 apr. 2014, 12:55
Ce spune Isărescu despre criza din Ucraina

‘Eventuale restricţii economice sau perturbarea schimburilor comerciale ar putea afecta exporturile României sau aprovizionarea cu gaze, însă riscurile generate de tensiunile Rusia-Ucraina în ceea ce priveşte România par gestionabile. Exporturile către Rusia şi Ucraina echivalează cu numai 4,7% din totalul exporturilor României, iar o reducere a acestora cu 10% – presupunând ca nu sunt compensate de creşteri în alte regiuni – ar tăia 0,16 puncte procentuale din creşterea economică a României’, susţine guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Şeful băncii centrale a vorbit despre riscurile economice la adresa României ca urmare a tensiunilor din Ucraina, despre sistemul bancar şi aşteptările pentru 2014.

În privinţa consumului de gaze, România acoperă din producţia internă, în medie, 80% din necesar, în timp ce gazele naturale importate provin exclusiv din Rusia. ‘Anul trecut, doar 15% din gazul consumat a fost de import, România ocupând astfel locul al treilea în topul ţărilor UE cu cea mai redusă dependenţă de importuri de energie. O sistare completă a importului de gaze nu ar avea efecte tangibile până în perioada noiembrie – decembrie’, susţine guvernatorul BNR.

Pe de altă parte, investitorii ruşi au o prezenţă semnificativă în România, fie direct, fie prin holdinguri înregistrate în alte state UE, însă niciuna dintre companiile cu acţionariat rus nu are ‘importanţă sistemică’, notează guvernatorul, referindu-se la industria siderurgică (grupul rus TMK), metalurgia (Alro Slatina şi Alor Oradea) sau sectorul rafinării (LukOil).

Sectorul bancar românesc nu are legături directe cu Rusia şi Ucraina. ‘Băncile din România nu au acţionari ruşi sau ucraineni, iar expunerile băncilor româneşti pe entităţi din cele două ţări sunt ‘neglijabile’, notează şeful BNR. ‘Singurele vulnerabilităţi ale sistemului bancar din România la criza din ţara vecină se referă la potenţiale efecte de ‘revărsare’, având în vedere expunerea băncilor din Austria şi Franţa pe Rusia şi Ucraina. Însă solvabilitatea şi lichiditatea confortabilă din sistemul bancar românesc ar trebui să acopere astfel de riscuri, dacă ele se vor materializa’, se arată în prezentarea guvernatorului.

În plus, până în prezent, impactul tensiunilor din regiune asupra pieţei de capital şi pieţei valutare a fost moderat şi nu a avut efecte de durată, subliniază Mugur Isărescu.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Azi se redeschide circulația pe tronsonul Lugoj – Timișoara Est, modernizat de spaniolii de la FCC
Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Azi se redeschide circulația pe tronsonul Lugoj – Timișoara ...
Circulația feroviară se redeschide începând de astăzi, 31 august 2026, ora 16:50, pe tronsonul de cale ferată Lugoj – Timișoara Est, aferent lotului 2 al proiectului „Modernizarea liniei......
MetaWealth – finanţare de 19 milioane de euro pentru un proiect de stocare a energiei în baterii din judeţul Neamţ
MetaWealth – finanţare de 19 milioane de euro pentru un proiect de stocare a energiei în baterii din judeţul Neamţ
Platforma de investiţii MetaWealth a atras o finanţare de 19 milioane de euro destinată proiectului Dumbrava, de stocare ...
Încep înscrierile pentru Bursele ANIS pentru profesori: 21 granturi de 5.000 de euro, susținute de un număr record de 16 companii din industria IT
Încep înscrierile pentru Bursele ANIS pentru profesori: 21 granturi de 5.000 de euro, susținute de un număr record de ...
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a IX-a ...
Japonia are planuri mari pentru armată. Buget record de 48 de miliarde de euro, niponii pun accent pe inteligenţa artificială
Japonia are planuri mari pentru armată. Buget record de 48 de miliarde de euro, niponii pun accent pe inteligenţa artificială
Ministerul Apărării din Japonia a solicitat luni un buget record de 8.900 de miliarde de yeni (48 de miliarde de euro) ...