Vastă operaţiune de control împotriva fraudei cu ajutoare sociale organizate în Belgia din România şi Bulgaria

Aproximativ 70 de poliţişti şi 60 de inspectori din domeniul protecţiei sociale au participat miercuri la o vastă operaţiune de control, coordonată de Eurojust, vizând dejucarea unei fraude cu ajutoare sociale care a fost organizată în Belgia din România şi Bulgaria via Olanda, potrivit unor informaţii publicate joi pe site-ul Sudinfo.be.
Economica.net - J, 24 apr. 2014, 18:53
Vastă operaţiune de control împotriva fraudei cu ajutoare sociale organizate în Belgia din România şi Bulgaria

Operaţiunea a fost întreprinsă în comun în mai multe ţări, în scopul de a evita distrugerea dovezilor, a indicat într-un comunicat unitatea de cooperare judiciară a UE.

Potrivit Eurojust, ancheta vizează patru olandezi şi doi români, care sunt suspectaţi că au angajat peste 100 de persoane de origine română în Belgia din 2007, printr-o serie de societăţi trecând prin mai multe ţări.

Sunt suspectate, de asemenea, întreprinderi că i-au angajat ilegal pe muncitorii în cauză.

Ancheta a fost iniţiată în 2012 de Parchetul din Gand. Operaţiunea de miercuri a fost lansată dis-de-dimineaţă, cu coordonarea Eurojust.

Potrivit comunicatului, 42 de persoane au fost interogate, 19 case percheziţionate şi 30 de şantiere verificare.

Potrivit sursei, nu este clar dacă au avut loc şi arestări. Eurojust nu a putut fi contactat joi pentru a oferi mai multe precizări.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cutremure în zona Vrancea
Cutremure în zona Vrancea
Două cutremure cu magnitudini de peste 3 s-au produs, luni, în judeţul Vrancea, iar cel mai recent, cu magnitudinea 3,2, a avut loc la ora 20:37, la o adâncime de 84,5 kilometri, potrivit......
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. Banii au fost plătiţi din Fondul Sănătăţii, la care cotizează salariaţii, unii pensionari, producătorii de medicamente – document oficial
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. ...
Echipele de control ale Caselor de Asigurări de Sănătate au imputat 11,5 milioane de lei spitalelor la care au găsit ...
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, în şapte luni, efect direct al Legii 141 din 2025 – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, ...
Impactul Legii 141 din 2025 în primele şapte luni ale anului 2026: 3,2 miliarde de lei au fost viraţi de către Casele ...
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Companiile mari din retail devin mai selective în alocarea bugetelor pentru eCommerce, iar investițiile se mută de la ...