Johannes Hahn: Sprijinirea competivitiăţii IMM-urilor, o prioritate pentru structurile europene

Sprijinul pentru competitivitatea IMM-urilor reprezintă o prioritate pentru structurile şi fondurile europene, în special Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), a declarat vineri comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, cu prilejul reuniunii informale a miniştrilor din UE responsabili pentru politica de coeziune.
Economica.net - vin, 25 apr. 2014, 19:13
Johannes Hahn: Sprijinirea competivitiăţii IMM-urilor, o prioritate pentru structurile europene

El a argumentat că IMM-urile, care sunt extrem de importante pentru economiile europene, au fost greu lovite de criza globală, iar unul dintre principalele obstacole pentru acestea este accesul la finanţare.

‘Este timpul să punem în aplicare măsurile corecte pentru a stimula creşterea economică şi competitivitatea acestora. Prin urmare, este important de a se obţine dreptul de programare şi proiectarea unui mix de politici care să se adreseze nu doar necesităţilor concrete ale IMM-urilor, dar să aibă şi potenţialul de transformare şi de a conduce IMM-urile la un nivel mai ridicat de competitivitate, produse şi servicii noi şi îmbunătăţite şi de noi pieţe’ a subliniat comisarul Hahn.

Potrivit acestuia, cele mai bune programe se bazează pe o analiză aprofundată şi de înţelegere a nevoilor, oportunităţilor şi blocajelor în teritoriu, nu doar la nivel general, ci şi din punct de vedere al întregului ciclu de viaţă al acestor companii.

‘Unul dintre principalele obstacole pentru IMM-uri este accesul la finanţare’, a spus comisarul Hahn, motivând că IMM-urile reprezintă pentru bănci o categorie mai mare de risc decât companiile mari care doresc creditare.

În opinia sa, situaţia legată de obstacolele pe care le întâmpină IMM-urile în ceea ce priveşte creditele bancare trebuie să se schimbe.

‘Politica de coeziune oferă multe exemple bune. Accesul IMM-urilor la finanţare a fost mult facilitat prin schemele de garantare finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională. Instrumentele financiare pot oferi o alternativă eficientă’, a adăugat Hann, potrivit site-ului Comisiei Europene.

În ceea ce priveşte Iniţiativa pentru IMM-uri, Johannes Hahn a reamintit, în context, că BEI şi Comisia au propus acest instrument ca un posibil răspuns la dificultăţile de finanţare ale IMM-urilor în accesarea creditului bancar, în special în contextul crizei economice şi financiare şi de reorganizare a bilanţurilor băncilor, pe fondul noilor cerinţe de capital.

‘Iniţiativa pentru IMM-uri ar trebui să meargă mai departe, fără alte întârzieri. De asemenea, este crucială consolidarea sinergiilor între FEDR şi FSE, finanţate de acţiuni politice relevante pentru IMM-uri şi măsuri de sprijin pentru IMM-uri în cadrul altor iniţiative ale UE’, a menţionat comisarul european.

El a pledat totodată pentru promovarea unor sinergii la nivel strategic, prin specializarea inteligentă, cu consolidarea capacităţilor, de inovare şi de sprijinire a afacerilor în perspectiva Orizont 2020 şi a iniţiativelor europene, cum ar fi parteneriatele europene pentru inovare sau platformelor tehnologice.

‘Statele membre trebuie să fie deschise şi suficient de flexibile pentru a aloca fonduri pentru a exploata aceste sinergii. (…) Comisia sprijină statele membre în identificarea celei mai potrivite abordări faţă IMM-uri. Politica regională este concentrată pentru sprijinirea economiei reale’, a adăugat comisarul.

 

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ de la TAROM despre avioanele Boeing şi Airbus. Ce se întâmplă la Otopeni, în hangare
Anunţ de la TAROM despre avioanele Boeing şi Airbus. Ce se întâmplă la Otopeni, în hangare
Operatorul naţional aerian TAROM anunţă extinderea capacităţii de întreţinere şi reparaţii la Otopeni, atât în hangar, cât şi la linie, iar noile autorizări acoperă inclusiv aeronave......
Risc mare de recesiune în România. Cât creşte euro, ce se întâmplă cu inflaţia, petrolul, deficitul şi PIB-ul – CFA România
Risc mare de recesiune în România. Cât creşte euro, ce se întâmplă cu inflaţia, petrolul, deficitul şi PIB-ul – ...
Risc mare de recesiune şi euro în creştere. Ce se va întâmpla cu preţul petrolului, inflaţia, cursul BNR şi deficitul ...
Life Is Hard trece pe profit în primul semestru, iar afacerile urcă cu peste 10%
Life Is Hard trece pe profit în primul semestru, iar afacerile urcă cu peste 10%
Life Is Hard a trecut pe profit în primul semestru, iar afacerile au crescut cu 10,5% în față de aceeași perioadă a ...
Atacul cibernetic de la Cadastru afectează cel mai mare dezvoltator de locuințe din România. Profitul One United Properties va scădea cu 15-20%
Atacul cibernetic de la Cadastru afectează cel mai mare dezvoltator de locuințe din România. Profitul One United Properties ...
One United Properties estimează o reducere cu 15-20% a profitului net consolidat bugetat pentru acest an din cauza atacului ...