Merkel va efectua o vizită în SUA. Criza ucraineană este principalul punct pe agendă

Cancelarul german Angela Merkel va efectua o vizită de lucru la Washinton la 1 şi 2 mai, subiectul principal al discuţiilor fiind criza din Ucraina, a anunţat vineri guvernul de la Berlin, citat de AFP.
Economica.net - vin, 25 apr. 2014, 20:13
Merkel va efectua o vizită în SUA. Criza ucraineană este principalul punct pe agendă

‘Situaţia foarte serioasă din estul Ucrainei, care ne îngrijorează acum pe toţi, va avea un loc central, la fel ca şi modul în care trebuie să reacţionăm’, a afirmat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al guvernului german.

În aceeaşi zi, cancelarul Angela Merkel, împreună cu preşedintele american, Barack Obama, cel francez, Francois Hollande, şi premierii britanic, David Cameron, şi italian, Matteo Renzi, au participat la o conferinţă telefonică pe tema instituirii de noi sancţiuni împotriva Rusiei.

Conform unei declaraţii emise de Casa Albă, ei au convenit ‘să lucreze în comun şi prin intermediul G7 şi al Uniunii Europene pentru a-şi coordona acţiunile în vedere impunerii de noi sancţiuni Rusiei’. Anterior, cancelarul german a anunţat că miniştrii de externe ai UE se vor reuni ‘cât de rapid posibil’ pentru a discuta despre aceste sancţiuni.

Un alt punct important pe agenda convorbirilor de la Washington va fi problema interceptărilor efectuate de spionajul american, ce a tensionat relaţiile dintre Berlin şi Washington, mai ales că serviciile secrete americane au ascultat inclusiv telefonul cancelarului Merkel. Germania a iniţiat anul trecut negocieri cu SUA pentru prevenirea unor astfel de situaţii pe viitor, Berlinul dorind o interzicere reciprocă a operaţiunilor de spionaj. Dar Steffen Seibert a precizat vineri că vizita de săptămâna viitoare ‘nu va aduce rezultate concrete’ la acest capitol.

Angela Merkel se va mai întâlni şi cu directorul general al FMI, Christine Lagarde, şi va rosti un discurs la Camera americană de Comerţ, intervenţia ei urmând să se axeze pe acordul transatlantic de liber schimb aflat în curs de negociere.

 

Te-ar mai putea interesa și
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Ministrul sirian de externe, Asaad al-Shaibani, a oficializat duminică, la Tripoli, revenirea diplomatică a Siriei în Libia, la 14 ani de la închiderea ambasadei sale din capitala libiană,......
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Iranul a transmis luni că o navă a lovit mine în timpul unei tentative "ilegale" de a traversa Strâmtoarea Ormuz, ceea ...
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit ...
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului ...