Femeile din bandele infracţionale din Londra sunt mai eficiente decât bărbaţii

Mai puţin violente şi mai discrete, femeile din bandele infracţionale londoneze sunt mai eficiente decât bărbaţii, arată un studiu al unor specialişti britanici în criminologie publicat vineri, în care se subliniază rolul esenţial al acestora.
Economica.net - vin, 25 apr. 2014, 20:42
Femeile din bandele infracţionale din Londra sunt mai eficiente decât bărbaţii

Realizat în rândul tinerelor membre din patru bande din sudul Londrei, studiul Universităţii Middlesex din capitala britanică demonstrează rolul femeilor în spălarea de bani şi strângerea de informaţii, aptitudini cu ajutorul cărora avansează în ierarhia bandelor, relatează AFP. Cercetătorii londonezi subliniază şi importanţa planului logistic al femeilor, dând ca exemplu cărucioarele pentru copii cu care transportă discret arme.

‘Bărbaţii petrec mai mult timp nefăcând nimic şi fumând canabis, dobândind autoritate doar prin violenţă’, arată Simon Harding, unul din autorii studiului, care a fost realizat timp de patru ani. ‘Femeile adună şi schimbă informaţii foarte normal, misiune vitală pentru a lupta împotriva bandelor rivale şi a fi mereu cu un pas înaintea poliţiei’, apreciază expertul în criminologie.

Cercetătorii afirmă totuşi că, în interiorul bandelor, femeile care nu au astfel de ‘talente’ pot fi victime ale bărbaţilor, oamenii de ştiinţă menţionând cazuri de violuri colective.

Potrivit celor mai recente estimări ale poliţiei londoneze, în capitala britanică ar exista circa 25 de bande active, cu 4.800 de membri.

 

Te-ar mai putea interesa și
TAROM a mai închiriat un Airbus A320 de la lituanienii de la Avion Express
TAROM a mai închiriat un Airbus A320 de la lituanienii de la Avion Express
Compania națională TAROM are închiriate două avioane Airbus, unul de la Hello Jets, iar altul de la Avion Express. TAROM folosește aceste avioane pentru a face față traficului ridicat pe timp......
Rusia ameninţă că ar putea lovi obiective militare britanice din Ucraina şi din alte zone
Rusia ameninţă că ar putea lovi obiective militare britanice din Ucraina şi din alte zone
Rusia ar putea lovi obiective militare britanice din Ucraina şi din afara acestei ţări ca reacţie la loviturile ucrainene ...
O nouă avarie în sistemul energetic național. Centrala pe cărbune de la Craiova s-a oprit azi-noapte din cauza unei defectiuni. Va reporni luni
O nouă avarie în sistemul energetic național. Centrala pe cărbune de la Craiova s-a oprit azi-noapte din cauza unei defectiuni. ...
O nouă avarie la unul dintre puținele grupuri pe cărbune care mai sunt operaționale și care sunt importante acum pentru ...
IKEA transformă un punct de ridicare comenzi din Iași, în studio de planificare
IKEA transformă un punct de ridicare comenzi din Iași, în studio de planificare
Retailerul de mobilă suedez IKEA va deschide primul Studio de Planificare și Comandă din Iași, în Egros Shopping. Inaugurarea ...