City Grill va integra în portofoliul său centrul de evenimente situat în cartierul Paradisul Verde din Corbeanca sub noua denumire de Zooma

Grupul City Grill, unul dintre cei mai puternici jucători autohtoni din industria HoReCa, anunță integrarea în portofoliul său a complexului de evenimente din cartierul Paradisul Verde, Corbeanca, locație de referință în segmentul premium al organizării de evenimente, care va funcționa din ianuarie sub numele Zooma.
Economica.net - mar, 05 nov. 2024, 19:12
City Grill va integra în portofoliul său centrul de evenimente situat în cartierul Paradisul Verde din Corbeanca sub noua denumire de Zooma

Potrivit companiei, prin preluarea operațiunilor centrului de evenimente, Grupul City Grill își consolidează poziția de cel mai mare grup autohton de restaurante pe piața ospitalității și marchează, totodată, un pas important în direcția dezvoltării unui portofoliu de locații exclusiviste, destinate pieței premium de evenimente.

Situat într-un cadru natural de excepție în cartierul Paradisul Verde din Corbeanca și având o capacitate de peste 1.500 de locuri, acesta fiind cel mai mare centru de evenimente din jurul Bucureștiului, complexul își va desfășura de acum activitatea sub brandul Zooma. Grupul bugetează pentru 2025 afaceri de 5 milioane de euro, poziționând Zooma ca o destinație premium pentru evenimente corporate, private și artistice.

“Din septembrie, am preluat operațiunile centrului de evenimente din Paradisul Verde, acolo unde sunt șapte săli de evenimente, cu o capacitate de peste 1500 locuri, adică cea mai mare sală în format amfiteatru poate găzdui 1.000 de persoane. Este una dintre sălile cele mai mari din București și Ilfov, cea mai mare de fapt, nu știu să existe altă sală care în format amfiteatru să acomodeze mai mult de 1.000 persoane. Centrul va evolua sub brandul Zooma. Este o destinație magnifică pentru evenimente corporate: teambuilding-uri, conferințe, dar și evenimente de tip festiv, nunți, botezuri, petreceri private”, declară Daniel Mischie, CEO Grup City Grill.

Complexul de evenimente preluat dispune și de un hotel cu 26 camere spațioase împărțite în trei tipuri: camere duble cu pat matrimonial, suite si studiouri VIP. Camerele sunt clasificate la 4 stele. Studiourile VIP sunt dotate cu cazi freestanding și terase cu vedere la lac.

Complexul include o piscină exterioară, peluze, terenuri de sport, precum și parcări cu un total de 400 locuri.

”După 20 de ani în Horeca, prin Zooma, ne dorim să aducem expertiza pe care am dezvoltat-o de-a lungul acestor decenii în locații emblematice, iconice precum Hanu’ Berarilor”, Hanu’ lui Manuc, ”Pescăruș” unde am organizat evenimente de amploare cu sute de invitați, de la nunți și revelioane și evenimente corporate. Acest know-how ne oferă încrederea de a accesa piața evenimentelor premium, iar complexul din Corbeanca, cartier Paradisul Verde, completează foarte bine oferta noastră pentru clienții care caută standarde ridicate și un mediu de evenimente exclusivist. Zooma, devine, astfel, parte integrantă din viziunea noastră de a oferi spații rafinate, unde fiecare detaliu este foarte atent gândit pentru o experiență desăvârșită a oaspeților”, spune Daniel Mischie, CEO City Grill Group.

Grupul City Grill a încheiat primele nouă luni ale anului cu o cifră de afaceri de 50 milioane de euro, în creștere cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut și continuă să investească strategic în dezvoltarea portofoliului. Dacă anul trecut Grupul City Grill a finalizat un amplu proces de investiție al grupului, respectiv 13 milioane de euro în revitalizarea și modernizarea restaurantului Hanu’ Berarilor Oprea Soare și Hotel La Boheme, la care se adaugă finalizarea investiției de peste 2.5 milioane Euro în modernizarea restaurantelor din rețeaua Buongiorno, în 2024, Grupul continuă să aloce resurse importante pentru dezvoltare.

Despre City Grill

Grupul City Grill este cel mai important jucător român din industria restaurantelor. Fondat în 2004, Grupul City Grill operează în prezent restaurante și cafenele sub brandurile Caru’ cu Bere, Hanu’ lui Manuc, Pescăruș, Hanu’ Berarilor, Buongiorno.Italian, City Grill și La Boheme, primul hotel din portofoliu, dar și proiectele mai recente Aubergine și Marty Restaurants. Încă de la primul restaurant, Grupul City Grill a avut la bază ideea de a oferi clienților un loc potrivit pentru a invita un partener de afaceri la masă, de a crea un loc de relaxare necesar în pauza de masă, cu familia sau cu prietenii.

Te-ar mai putea interesa și
Normarea activităţii magistraţilor se va face, nu este o chestiune de opţiune, spune un oficial al CSM
Normarea activităţii magistraţilor se va face, nu este o chestiune de opţiune, spune un oficial al CSM
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Gheorghe-Liviu Odagiu, a declarat, joi, la Târgu Mureş, că normarea activităţii magistraţilor se va face cu certitudine, fiind doar o......
Oana Ţoiu: Planurile pentru repatrierea cetăţenilor români au fost actualizate
Oana Ţoiu: Planurile pentru repatrierea cetăţenilor români au fost actualizate
Planurile pentru repatrierea cetăţenilor români au fost actualizate, a anunţat joi ministrul Afacerilor Externe, Oana ...
Marja de profit a Prada, afectată de achiziţionarea Versace pentru 1,3 miliarde de euro
Marja de profit a Prada, afectată de achiziţionarea Versace pentru 1,3 miliarde de euro
Producătorul italian de articole de lux Prada a raportat joi o creştere de 8% a veniturilor în 2025, pe fondul evoluţiei ...
Iranul a lansat încă o salvă de rachete către Israel, ce susţine că sunt 13 impacturi de proiectile de la începutul războiului
Iranul a lansat încă o salvă de rachete către Israel, ce susţine că sunt 13 impacturi de proiectile de la începutul ...
Iranul a lansat joi după-amiază încă un tir de rachete către Israel, a anunţat armata israeliană, adăugând că apărarea ...