Ponta: Dacă PSD, UNPR şi PC cred că eu sunt soluţia, voi candida la Preşedinţie

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat sâmbătă că va candida pentru Preşedinţie în cazul în care colegii săi din alianţa electorală PSD-UNPR-PC vor considera că el este cel mai potrivit, însă a adăugat că această decizie va fi luată după alegerile din 25 mai.
Economica.net - S, 26 apr. 2014, 14:14
Ponta: Dacă PSD, UNPR şi PC cred că eu sunt soluţia, voi candida la Preşedinţie

De asemenea, Victor Ponta a explicat că, prin discursul său din timpul evenimentului de lansare a candidaţilor alianţei electorale PSD-UNPR-PC pentru Parlamentul European, nu şi-a anunţat oficial candidatura la prezidenţiale, ci doar a prezentat motivele pentru care nu a considerat, nici în 2004 şi nici în 2009, că preşedintele Traian Băsescu este un „adevărat preşedinte al României”.

„Nu aţi înţeles bine (nu a fost vorba de o lansare a candidaturii sale la alegerile prezidenţiale – n.r.). Eu cred că au înţeles foarte bine colegii mei că am spus încă o dată de ce, în 2004 şi în 2009, am crezut că Traian Băsescu nu este bun ca preşedinte. Am spus că de data asta, în 2014, sigur o să câştigăm dacă avem un candidat total diferit şi un candidat care să nu fie preşedintele PSD sau preşedintele PNL sau preşedintele PDL, ci preşedinte României. Am mai spus că decizia o vom lua împreună şi că, indiferent de poziţia care îmi revine în această echipă, eu voi spune: „Da”. Dacă vom fi toţi de acord că asta e cea mai bună soluţie, da (voi candida la prezidenţiale – n.r.). O să luăm această decizie împreună, după 25 mai”, a spus Ponta, sâmbătă.

Ponta a precizat că nu este vorba de o decizie personală atunci când se pune în discuţie posibila sa candidatură la alegerile prezidenţiale.

„Am devenit prim-ministru în baza unei decizii pe care au exprimat-o patru partide care reprezentau foarte mult din electorat. Nu este o decizie personală. Când te duci într-o funcţie atât de importantă – „Vreau eu să fiu prim-ministru sau vreau eu să fiu preşedinte”. Şi ce dacă? Trebuie să îşi dorească şi oamenii lucrul ăsta. Obiectivul nostru este ca în noiembrie să nu avem doar schimbarea persoanei fizice Traian Băsescu, pentru că asta oricum se va întâmpla, dar şi schimbarea unui mod şi a unui model de preşedinte şi cred că asta vom şi reuşi”, a precizat Victor Ponta.

Întrebat dacă îşi doreşte să candideze la alegerile din noiembrie, Victor Ponta a întărit faptul că obiectivul său este acela de a-şi îndeplini cât mai bine atribuţiile, indiferent de funcţia pe care ar ocupa-o.

„Eu îmi doresc să îmi fac cât mai bine funcţia de prim-ministru, aşa cum am dorit să îmi îndeplinesc cât mai bine funcţia de procuror atât timp cât am fost procuror, ministru, deputat. Mai departe, orice funcţie voi ocupa oferită de către români încerc să îmi fac datoria cât mai bine faţă de ţară, faţă de partidul meu”, a mai spus premierul.

Te-ar mai putea interesa și
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești – Vicșani – Frontieră
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești ...
CFR SA a anunțat marți că a semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul „Reabilitarea liniei de cale ferată Dărmănești – Vicșani – Frontieră – Etapa 1”, Lotul......
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi ...