România a importat joi seară energie electrică aproape de limita maximă posibilă

Joi seara (14 noiembrie 2024), importul de energie electrică s-a apropiat de pragul de 3.000 MW putere instantanee în condițiile în care capacitatea maximă pe liniile de interconexiune este de circa 3.500 MW.
Mihai Nicuţ - J, 14 nov. 2024, 21:37
România a importat joi seară energie electrică aproape de limita maximă posibilă

Importul de energie electrică din seara zilei de 14 noiembrie s-a făcut la o putere instantanee de 2.915 MW la ora 19.55, potrivit datelor Transelectrica. La acel moment, producția instantanee a tuturor centralelor electrice din România era de 5.200 MW, iar consumul a fost de aproximativ 8.200 MW.

Potrivit unor declarații ale oficialilor Transelectrica de toamna trecută, capacitatea transfrontalieră este de 3.500 MW (prin 11 linii) și este prognozat să se dubleze la orizontul anului 2030.

“În zile normale de iarnă, consumul va ajunge, la vârfurile de seară, undeva la 9.000 MW. Dacă vom avea parte de zile cu ger, cu temperaturi extreme, am luat în calcul o creștere spre 9.500 MW. În aceste condiții, încercăm să activăm toate resursele energetice din România, dar, pentru că suntem puternic dependenți de energia regenerabilă, dacă nu vom beneficia de aportul centralelor din regemerabil, în special al energiei eoliene la vârful de seară, putem ajunge la importuri de 3.000 MW”, a spus Virgiliu Ivan, șeful Dispeceratului Energetic Național (DEN) din subordinea Transelectrica, acum două săptămâni.

Coincidență sau nu, azi Transelectrica a anunțat azi punerea în funcțiune parțială a noii stații de 400 kV Reșița, care va permite creșterea capacității de interconexiune cu rețeaua din Serbia cu până la 300 MW, începând chiar de mâine.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...